Parliamentary debates

Domnul Marin Diaconescu:

"Învăţământul - exclus de mult de pe lista priorităţilor."

Stimaţi colegi,

Aşa cum ne-am obişnuit deja, în fiecare săptămână suntem martorii exploziei de suferinţe pe care o trăiesc locuitorii acestei ţări. După nenumăratele nenorociri care s-au abătut asupra sinistraţilor urmare a calamităţilor, mai mulţi profesori din rândul acestora nu au mai suportat umilinţa generată de lipsa banilor şi au ieşit în stradă. Îmbrăcaţi cu toţii în negru, pentru a simboliza doliul din inimile lor, aceşti oameni au venit în faţa Guvernului pentru a-şi striga durerea. Ei sunt protagoniştii unor adevărate drame şi nimănui nu îi pasă de destinele lor.

Nu ştiu câţi dintre noi ar putea trăi dintr-un salariu de profesor. Nu ştiu câţi dintre copiii noştri sunt stimulaţi să îmbrăţişeze o carieră de profesor, ştiind ce viaţă mizeră îi aşteaptă. Cred că ar trebui să ne amintim că de aceşti oameni depinde viitorul copiilor noştri. Dacă ei nu mai depun eforturi pentru a-i aduce pe copiii noştri pe culmi înalte, înseamnă că am pierdut această bătălie cu toţii.

Dar acest lucru nu cred că ar cântări prea mult în ochii colegilor noştri de la Putere. Spun aceasta pentru că, aşa cum am urmărit cu toţii pe posturile de televiziune, preşedintele ţării a ieşit la rampă şi a încurajat elevii să nu mai înveţe carte, dacă doresc să devină cândva oameni mari, cu influenţă. Adevărul este că puteam să ghicim faptul că nu i-a plăcut foarte cartea, dacă luam drept reper realizările sale de până acum, precum şi modul de soluţionare a problemelor care necesitau o rezolvare corectă şi punctuală. Când a făcut afirmaţiile acestea, preşedintele a uitat să precizeze imaginea pe care o are România sub conducerea sa: o ţară dominată de instabilitate politică, cu oameni năpăstuiţi de soartă, cu un învăţământ situat la poziţiile ultime ale priorităţilor actualei Puteri şi cu o conducere incapabilă să exceleze în orice domeniu.

Adevărul este că oamenii se schimbă mult atunci când pun mâna pe putere. Exemplul cel mai bun este cel al preşedintelui. De când şi-a tăiat şuviţa, face numai ce doreşte domnia sa, ba, mai mult, tot el este cel care decide şi modul de ducere la îndeplinire a sarcinilor, trasate tot de domnia sa.

Cum este posibil să încurajăm copiii să nu mai înveţe, ba, chiar mai mult, să nu mai depună toate diligenţele pentru a deveni cei mai buni dintre cei mai buni, pentru că eforturile lor sunt în zadar?

Eu, fiind profesor de meserie, mi-am permis să iau cuvântul azi, aici, pentru a reprezenta ecoul vocilor acestor oameni. Ştiu ce înseamnă să stimulezi un copil să înveţe bine, ce înseamnă să îl convingi că ceea ce face este important, nu numai pentru el, ci pentru întreaga lume.

Cum să mai dorească aceşti copii să îmbrăţişeze meseria de profesor, când ei văd că învăţământul nu se află pe lista priorităţilor actualei Puteri şi, mai mult decât atât, că se va vorbi din nou de învăţământ ca de o prioritate la următoarele alegeri? Acum, prioritare sunt anticipatele şi schimbarea preşedinţilor celor două Camere, restul rămâne de văzut şi, până va veni acel moment, totul va rămâne cufundat în ceaţă.

Vă mulţumesc.