Parliamentary debates

Domnul Mircea Valer Puşcă:

Pasiunile din fotbal şi politică

Conform sistemului nostru cultural, tot românul se pricepe la fotbal şi politică. Bineînţeles, să le comenteze, să le analizeze, să discearnă între decizii bune şi mai puţin bune, ca să nu spun ... proaste!

De la cele două domenii, românul aşteaptă mult, speranţele sunt mari, iar aceasta şi datorită campaniilor promovate de cei care activează în cele două domenii. Ambiţiile, promisiunile, din când în când prestaţia, au alimentat şi stimulat crearea unui orizont de aşteptare, uneori nejustificat... Pentru cei lucizi, capabili de judecăţi "la rece", aşteptările sunt în limita rezonabilului, a posibilului. Dacă n-ar fi exagerata pasiune, mulţi ar accepta că minuni nu se fac de pe o zi pe alta, că performanţa fotbalistică şi politică cere efort, timp, seriozitate şi, nu în ultimul rând, consecvenţă. Şi una şi cealaltă presupun etalarea valorii într-un sistem de reguli relativ stabile. Şi-ntr-unul şi-n celălalt domeniu, protagoniştii dau vina pe "arbitru" atunci când realitatea de pe "teren" nu este conformă cu dorinţa sau speranţa lor. Arbitrul, cel care în confruntarea fotbalistică sau politică are decizia validării unei acţiuni, sau a sancţionării "jucătorilor" are, la rândul său, constrângeri regulamentare de la care ar trebui să nu se abată... Nici în fotbal, nici în politică, nu este rezolvată situaţia în care "arbitrul" este partizanul, simpatizantul uneia dintre părţile aflate în competiţie!

Normal, faţă de aceştia, şi arbitrul şi-a format un orizont de aşteptare, doreşte să-i fie îndeplinit, iar de aici până la a "fluiera" în favoarea celor pe care-i susţine este doar un pas! Un pas în afara regulamentului, a moralei sau a competenţelor... Comportamentul corect i-ar cere să se recuze, fiind în mod evident în conflict de interese... Dar câţi o fac? Pasiunea întunecă deseori minţile şi dorinţa de "victorie" cu orice preţ înfrânge "regulamentul". Că victoria oferită de arbitru nu aduce automat şi valoare, nu mai contează. Galeria este satisfăcută, simpatizanţii mulţumiţi şi "victoria" devine una de palmares. Odată răul fiind înfăptuit, mulţi vor căuta să obţină astfel de victorii facile, nu prin prestaţie, valoare, dăruire, competenţe, ci prin măsluirea rezultatului, prin atragerea bunăvoinţei arbitrului... Şi în fotbal, şi în politică, este vorba de manipulare şi nimic mai mult! Şi în fotbal, şi în politică, efectul pe termen lung nu poate fi altul decât acela de compromitere a "regulamentului" şi scăderea încrederii în "jucători".

Pe termen lung, cu toţii vor constata ceea ce şi astăzi este vizibil: împăratul este gol! Poate doar satisfacţia unor "victorii", chiar trucate, dar care vin în limitele orizontului de aşteptare, pot explica orbirea de care suferă cei care le tolerează... Mai devreme sau mai târziu, cu toţii vom accepta că fără "fair play" totul cade în derizoriu şi că aranjamentele de culise ne împiedică să progresăm... În ultimă instanţă, este vorba de banalul furt al propriei căciuli! Din păcate, acest lucru nu este constatat imediat, dar "momentul adevărului", odată şi odată, tot vine! Şi cum adevărul există, indiferent că ne place sau nu, acesta (adevărul!) poate să creeze mari decepţii... Aşadar, aviz amatorilor de ... "meciuri trucate"!