Parliamentary debates

Domnul Mircea Grosaru:

"2 iunie - Ziua Italiei"

Dacă ar fi să rememorăm ceea ce a însemnat ziua de 2 iunie pentru italieni, ar trebui să pornim pe firul istoriei şi să ajungem în luna decembrie 1945, când a fost format Guvernul condus de Alcide De Gasperi. Pe perioada primelor 3 luni de activitate, cele 3 partide principale de stânga, comuniştii, socialiştii şi acţioniştii, au cerut cu insistenţă proclamarea Republicii şi alegerea unei Adunări constituante însărcinate nu numai cu elaborarea Constituţiei republicane, ci şi cu legiferarea acesteia.

Alcide De Gasperi, de teamă de a nu pierde consensul electoratului, ca adept al Monarhiei şi pentru că Adunarea constituantă ar fi promovat o serie de legi în total dezacord cu status quo-ul social, a dorit să se exprime prin referendum asupra formei de guvernământ, iar aceasta să nu fie învestită cu putere legislativă ordinară, aceasta revenind viitorului Guvern.

În data de 9 mai 1945, la orele 20,30, Agenţia ANSA a remis un comunicat către Biroul de presă al Ministerului Casei Regale de Savoia, în care se menţiona:

"L'Ufficio Stampa dell Ministero della Real Casa comunica: Oggi, alle ore 12,00 in Napoli, Il Re Vittorio Emanuele III ha firmato l'atto di abdicazione e, secondo consuetudine, e partito in volontario esilo "

În data de 1 iunie, în ajunul desfăşurării referendumului, Regele Umberto Di Savoia a adresat italienilor următorul mesaj:

"Italiani! Ormai, alla vigilia della Costituzione, in cui dovete scegliere la monarchia o repubblica, desidero ancora una volta parlarvi a cuore aperto. Come ho gia piu volte dichiarato, io accettero il responso del popolo liberamente espresso, e aggiungo che chiedero ai fedeli sostenitori della monarchia di rispettare anch'essi senza alcuna riserva la decisione della maggioranza"

Şi, aşa cum şi-a dorit De Gasperi, în data de 2 iunie s-a desfăşurat o dublă consultare a populaţiei: referendum privind viitoarea formă de guvernământ în Italia, precum şi alegerea Adunării constituante.

Ziarele vremii aminteau că ziua de 2 iunie coincidea cu ziua aniversării morţii lui Giuseppe Garibaldi, o zi însorită pe tot teritoriul naţional. Afluenţa la urne s-a petrecut cu entuziasm, dar într-o atmosferă de calm, lipsită de incidente. Astfel că 61,4% dintre italieni, adică 28.005.449 cetăţeni italieni, s-au prezentat la vot, după mulţi ani în care acest exerciţiu democratic fusese interzis de regimul fascist. Adepţii Republicii au câştigat cu 12.717.923 voturi validate în faţa celor 10.719.284 voturi ale monarhiei.

În ce priveşte alegerea Constituantei, nicio surpriză faţă de precedentele alegeri administrative: DC cu peste 8 milioane de voturi, urmat de PSUP şi PCI, în ordine, fiecare cu peste 4 milioane de voturi.

Alcide De Gaspari a format un nou guvern bazat pe cele 3 partide desemnate prin votul exprimat de electorat, iar Adunarea Constituantă l-a desemnat, la data de 28 iunie, ca şef provizoriu al statului pe napoletanul Enrico De Nicola, în vârstă de 69 de ani, fost jurnalist, retras din viaţa politică pe timpul regimului fascist - ales din primul tur de scrutin cu 396 de voturi din 501 exprimate. Acesta va fi reales, tot ca şef al Statului, pe data de 26 iunie 1947 şi în baza primei dispoziţii tranzitorii a Constituantei de la 1 ianuarie 1948 va deveni primul Preşedinte al Republicii Italiene. Imnul naţional, "Fratelli d'Italia", a fost adoptat pe versurile scrise de Goffredo Mameli, fiind interpretat pentru prima dată în septembrie 1847 la Genova, devenind foarte popular într-o scurtă perioadă de timp.

În zilele noastre, relaţiile de prietenie, relaţiile economice şi culturale dintre România şi Italia au devenit foarte apropiate, Italia fiind prima ţară care a adoptat în unanimitate în Parlament demersurile României de intrare în Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007. Limba, cultura, obiceiurile, tradiţiile, dar mai ales latinitatea au făcut ca relaţiile dintre România şi Italia să devină de o apropiere fără precedent, ţinând cont doar de relaţiile de muncă dezvoltate între cele 2 ţări.

Ca reprezentant al minorităţii italiene în Parlamentul României nu pot decât să adaug faptul că fraţii români şi italieni vor sărbători din nou împreună această zi şi multe altele de aici înainte.

Viva Italia!

Viva la Romania!