Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of June 23, 2009
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.88/2009
Video - Flash & IOS
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of June 23, 2009 |
Sittings of the Chamber of Deputies of June 23, 2009
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.47 | Mircea Grosaru - declaraţie politică "Legea Camerelor de Comerţ, o nouă dispută politică"; | ![]() |
||
|
Declaraţie politică: "Legea Camerelor de Comerţ, o nouă dispută politică" Într-o zi de marţi, ca de obicei la votul final, în data de 20 iunie 2006, deputaţii din vechiul mandat au adoptat Legea Camerelor de Comerţ şi Industrie, care prevede în principal trecerea Registrului Comerţului din subordinea Ministerului Justiţiei în administrarea Camerelor de Comerţ. După exact 3 ani şi 3 zile, legea revine în plenul Camerei Deputaţilor cu aceeaşi temă, după ce în anul 2002, Oficiul Registrului Comerţului a fost trecut din subordinea Camerelor de Comerţ în cea a Ministerului Justiţiei, mai exact în subordinea Tribunalelor. Este uşor de observat că această dispută politică, dar şi economică în acelaşi timp revine periodic în actualitate, din 3 în 3 ani, cu aceeaşi temă, şi dacă auzi argumentele fiecărei părţi eşti tentat să dai dreptate pe rând şi unora, şi altora. Un serviciu public poate fi dat în administrare unei persoane private? Cum va funcţiona instituţia judecătorului delegat? Cine va putea dispune prin hotărâre înfiinţarea unei firme? Cum se vor face menţiunile sau modificarea statutelor? Oricine ar face-o, în afara judecătorului delegat, ar comite o faptă penală. Cine va asigura discreţia informaţiilor? Este lege organică sau lege ordinară? În circa doi ani, Registrul comerţului înregistrează profit de circa 15 milioane de euro, atât cât este la ora actuală şi patrimoniul său, şi se pare că aceasta este şi miza acestor dispute, pentru că aş vrea să ştiu care instituţie nu şi-ar fi dorit să aibă în subordine o asemenea sursă de venit. Ieri am votat din nou Legea Camerelor de Comerţ şi sunt convins că această lege va reveni în actualitate şi în dezbaterea partidelor politice cât de curând, mai ales datorită art.56 alin.(11) din OUG. nr.61/2009, care modifică Legea nr.24/2000, la fel de contestată precum legea cu pricina: "După adoptarea lor, în situaţii temeinic justificate, actele normative pot fi completate sau, după caz, abrogate şi înainte de data intrării lor în vigoare" Pe când oare legi clare, concise şi eficiente? Ceea ce avem nevoie! |



