Parliamentary debates

Domnul Vasile Filip Soporan:

"Este România tot atât de agresivă în a se impune la nivel european, pe cât de agresiv s-au impus economiile ţărilor membre în România?"

După desfăşurarea evenimentelor ultimilor ani, din păcate, apare convingerea fermă că România este una din puţinele ţări membre ale Uniunii Europene care a considerat şi consideră încă că îi este suficient efortul de obţinere a statutului de ţară membră a Uniunii Europene, motiv pentru care motoarele proceselor de integrare au fost oprite sau abandonate, prin acţiunea complexă a fundamentelor neperformanţei profesionale sau prin neînţelegerea corectă a rolului activ pe care România ar trebui să-l joace în procesul de integrare economică europeană.

Discuţiile şi abordările la nivelul spaţiului politic şi public românesc sunt total diferite de cele purtate la nivel european, fie că acestea se poartă cu ură, indiferenţă sau aroganţă, în funcţie de cel sau cei care le iniţiază. Din păcate, se uită să se discute cu seriozitate despre creştere economică ca rezultat al eforturilor şi măsurilor proprii, aşteptarea se consolidează în ideea că forţele exterioare vor fi cele care ne vor rezolva problemele fundamentale pe care le avem. Neprogramarea şi neurmărirea creşterii iniţiate de la noi sunt puse în balanţă cu dezvoltarea mijloacelor de asigurare a creşterii europene, şi anume: creşterea inteligentă, care se bazează pe dezvoltarea unei economii bazate pe cunoaştere şi inovare, creşterea sustenabilă, asigurată de promovarea mai eficientă a resurselor, de o economie mai verde şi mai competitivă, creşterea incluzivă, care va asigura o rată mai mare de ocupare a forţei de muncă, adică coeziune socială şi teritorială.

De ce se construieşte această creştere la nivel european? În primul rând, pentru a pune bazele asigurării ţintelor pentru următorii 10 ani, obiectivele pentru 2020, în care se doreşte ca 75% din populaţia între 20 şi 64 de ani să fie angajată, 3% din p.i.b.-ul UE să fie investit în cercetare şi dezvoltare, realizarea obiectivului evitării schimbărilor climatice - grupată simbolic 20/20/20, adică reducerea cu 20% a emisiilor de gaze cu efect de seră, creşterea cu 20% a eficienţei energetice, obţinerea a 20% din energia produsă din resurse regenerabile, scăderea sub 10% a abandonului şcolar şi impunerea unei ponderi de 40% a absolvenţilor învăţământului superior din totalul unei generaţii şi alte obiective.

De ce acum această dezbatere? Pentru că în anul 2010 se pun bazele documentului Strategia Europa 2020, după un calendar care ar trebui să preocupe clasa politică. Aş aminti sau reaminti acest calendar: 1. Comisia Europeană: propunere pentru Strategia Europa 2020 (3.03.2010); 2. Consiliul European: Aprobarea abordărilor globale şi a obiectivelor UE (25-26.03.2010); 3. Consiliul European: aprobarea Strategiei Europa 2020 şi validarea obiectivelor naţionale, aprobarea orientărilor integrate (iunie 2010); 4. Consiliul European: discuţii pe problemele selectate (octombrie 2010); prezentarea Programelor de Stabilitate/Convergenţă şi programele naţionale de Reformă (până în 2011) şi mă opresc aici, doar la evenimentele planificate ale anului 2010.

Pentru a părăsi cadrul formulărilor generale, o să vă prezint, în dorinţa preluării acestor exemple, două dezbateri care se poartă cu seriozitate la nivelul Uniunii Europene şi care, prin implicaţii, pot să influenţeze situaţia României. Una este legată de starea agriculturii la nivel european, iar cealaltă este legată de stabilirea venitului minim la nivel european pentru a contribui la creşterea eficienţei luptei împotriva sărăciei.

Astfel, în prezentarea primei probleme, se arată că bugetul politicii agricole comune (PAC) a reprezentat iniţial 75% din bugetul UE în 1985, ajungând în prezent la doar 40%. Odată cu aderarea la UE a celor 12 noi state membre, numărul fermelor s-a dublat; în acelaşi timp, politica agricolă comună trebuie să facă faţă provocărilor schimbării climatice şi a crizei financiare. Săptămâna trecută, în 12 aprilie a.c., eurodeputaţii au discutat situaţia actuală şi viitorul PAC cu Dacian Cioloş, Comisarul pentru agricultură.

Politica agricolă comună a UE a fost reformată în 2003 şi modernizată ulterior prin înlăturarea restricţiilor de producţie, pentru a putea face faţă mai uşor noilor provocări precum schimbarea climatică sau protejarea biodiversităţii.

Odată cu intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, agricultura a căzut sub procedura codeciziei, iar PE a obţinut puterea asupra bugetului pentru agricultură. Eurodeputaţii vor decide, împreună cu Consiliul, viitorul politicii agricole comune.

În raportul său privind viitorul PAC după 2013, europarlamentarul George Lyon a identificat cinci puncte cheie pentru viitorul politicii agricole comune: securitatea alimentară şi comerţul echitabil; agricultura în toată Europa; biodiversitatea şi protecţia mediului; durabilitatea; creşterea ecologică.

În prezentarea celei de a doua probleme, pornesc de la faptul că anul 2010 a fost declarat Anul European pentru Combaterea Sărăciei şi a Excluziunii Sociale. În prezent, 17% din populaţia UE este ameninţată de sărăcie, trăind cu mai puţin de 60% din venitul mediu naţional. Conform participanţilor la evenimentul public organizat la mijlocul lunii martie de Comisia PE pentru ocuparea forţei de muncă, una din modalităţile de acţiune în această privinţă este introducerea venitului minim.

În Europa, salariul minim lunar variază de la 1.641 euro în Luxembourg la 123 euro în Bulgaria. Acesta reflectă atât nivelul de trai al unei ţări, cât şi sistemul de protecţie socială pus în aplicare.

Şomajul reprezintă una din principalele cauze ale sărăciei, însă sărăcia relativă este de asemenea o realitate care îi afectează pe oamenii care nu au un venit suficient pentru a-şi asigura un trai acceptabil, şi al căror număr este în creştere datorită crizei curente. Ar putea un venit minim la nivel european să contribuie la lupta împotriva sărăciei? - este întrebarea la care eurodeputaţii au căutat un răspuns. Aceştia au ridicat problema garantării unui venit minim pentru cetăţeni, un subiect menţionat totodată în raportul propus de deputatul Ilda Figueiredo (Portugalia). În opinia domniei sale: "Nu este nevoie să schimbăm lumea, ci trebuie să facem un pas înainte".

Conform raportului întocmit de doamna Figueiredo, problema sărăciei depăşeşte politica salariului minim şi ar trebui să presupună garantarea veniturilor minime, care să includă nu doar beneficii, ci şi previziuni, precum accesul gratuit la serviciile de bază, anume serviciile medicale şi educaţia. Protecţia socială reduce rata sărăciei cu 32% în UE, iar cele mai afectate state membre din cauza sărăciei sunt Letonia (26%), România (23%) şi Bulgaria (21%).

Ca urmare a celor expuse anterior, solicit miniştrilor de resort un punct de vedere şi un răspuns la următoarele probleme:

O analiză asupra situaţiei actuale a agriculturii din România;

O prezentare a propunerilor pe care le are România referitoare la viitorul Politicii Agricole Comune şi a punctele cheie pe care UE ar trebui să se centreze din acest punct de vedere;

O informare legată de strategia pe care România o va adopta pentru a informa cetăţenii în legătură cu Politica Agricolă Comună;

O analiză asupra situaţiei existente în România referitoare la categoriile sociale şi grupele de vârstă care ar beneficia de pe urma acestui venit minim european;

O informare legată de propunerile pe care România le are la nivelul Uniunii Europene privind stabilirea unui venit minim la nivel european şi grupurile ţintă pe care România le are în vedere;

Un studiu de impact privind efectele pe care le-ar genera introducerea unui venit minim la nivel european asupra grupului ţintă vizat.

În acelaşi timp, pe baza răspunsului oferit de miniştri, doresc organizarea de urgenţă a unei dezbateri la nivelul Parlamentului, în aşa fel ca instituţia parlamentară să nu rămână în afara unei dezbateri naţionale privind viziunea României asupra Strategiei Europa 2020.