Ioan Ghişe
Ioan Ghişe

Sittings of the Chamber of Deputies of April 5, 2005

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.42/2005
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of April 5, 2005

  1. Intervenţii ale deputaţilor:
  1.48 Ioan Ghişe - intervenţie cu titlul "Fundamentarea de principii pentru eficientizarea administraţiei publice";

Domnul Ioan Ghişe:

"Fundamentarea de principii pentru eficientizarea administraţiei publice"

Practica din ultimele decenii demonstrează ineficienţa şi ineficacitatea administraţiei publice.

Atât studii de specialitate, cât şi aprecierea de bun simţ a cetăţeanului obişnuit demonstrează că administraţia nu împlineşte în bune condiţiuni cele două dimensiuni ale misiunii sale: executarea legii şi oferirea de servicii publice de bună calitate pentru cetăţeni.

În condiţiile de asociere a României la Uniunea Europeană apare ca şi condiţie necesară creşterea performanţelor instituţionale ale administraţiei publice şi eficientizarea costurilor şi consumurilor pentru servicii publice de calitate. Orice sistem social, politic sau economic se construieşte plecând de la o gândire şi o înţelegere de tip filosofic a existenţei. Istoria milenară a omenirii a demonstrat forţa principiilor ca şi fundament peren al acţiunii umane.

Pentru ca administraţia publică să activeze astfel ca efectele acţiunii ei să dea mulţumire cetăţenilor, contribuabili la bugetul statului, este necesar ca statul (prin guvernarea naţională, judeţeană şi locală) să funcţioneze eficient şi aplicat spre nevoile cetăţenilor contribuabili şi beneficiari ai serviciilor publice.

Pentru orice guvernare este o condiţie obligatorie fundamentarea ei pe principii care s-au probat în timp ca minimale şi absolut necesare pentru performanţa politicilor publice practicate de guvernanţi, indiferent de nivel.

Analiza detaliată a stării administraţiei publice din ţara noastră demonstrează nevoia de a fundamenta şi a operaţionaliza proiectele şi acţiunile publice bazate pe principiile legalităţii, responsabilităţii individuale şi ale reprezentativităţii directe.

În mod simultan apare ca absolut necesar a se operaţionaliza principiul separării puterilor în stat, principiu fundamental al statului de drept.

De cele mai multe ori se constată că apar legi ale căror norme metodologice urmează să se publice prin hotărâri de Guvern după o perioadă de timp. Acest timp este atât de mare încât legile devin inoperabile datorită apariţiei între timp ale unor alte hotărâri de Guvern şi care se bat cap în cap cu ceea ce, pe un domeniu specific, legea a promovat iniţial.

A deveni obişnuinţă ca modificarea reglementărilor legale să fie atât de rapidă încât devine inoperabilă predictibilitatea pe care orice om de afaceri serios o încearcă şi o doreşte pentru afacerea şi investiţia sa.

Autorităţile centrale, Parlament sau Guvern, reglementează de cele mai multe ori fără a consulta eficient sau fără a ţine cont de punctele de vedere ale societăţii civile, ale structurilor asociative profesionale şi instituţionale care ar urma să aplice sau să respecte prevederile legale care se promovează.

Apare ca o necesitate în România ca înainte de a reglementa sau legifera să se procedeze conform principiilor şi metodelor managementului organizaţional pentru a cunoaşte din timp gradul de suportabilitate al reglementărilor ce urmează a se promova şi capacitatea de a aplica prevederile legale.

Trebuie "măsurat de zece ori şi tăiat o dată" şi nu "întâi reglementat şi apoi corectat", dacă mai este ce. A devenit o practică pentru anumite guvernări a stabili sarcini şi funcţii publice de îndeplinit de către autorităţile publice locale fără a se respecta legea administraţiei publice locale prin asigurarea de resurse financiare corespunzătoare pentru îndeplinirea respectivelor responsabilităţi transferate de la nivel central la nivel local.

Acest fenomen, petrecut prin încălcarea legii de către guverne, a devenit regulă şi proastă tradiţie, anume ca în numele frumosului principiu al subsidiarităţii se plasează răspunderi de finanţare către nivelele locale, fără asigurarea banilor necesari. De cele mai multe ori, aceasta se face prin ignorarea realităţilor privind capacitatea efectivă a autorităţilor locale de a avea la dispoziţie resurse pentru o activitate stabilită de la Guvern să se efectueze şi pentru care nu s-au transferat şi alocat bani de la nivel central la nivel judeţean şi local.

O administraţie publică organizată fundamentat pe principii şi metode ale teoriei generale a sistemelor, ale bunei guvernări, consacrate internaţional în ţările democratice şi prospere economic, apare ca şi "obiectiv de interes naţional".

Propunem ca principiile legalităţii, responsabilităţii individuale şi reprezentativităţii directe să devină fundamente ale legilor privind administraţia publică şi ale acordurilor publice care vor urma.

În final, naţiunea română este interesată în ce măsură instituţiile publice ale administraţiei îşi îndeplinesc misiunea de a aplica legile şi de a oferi servicii de calitate pentru cetăţeni.

Calea propusă duce spre o astfel de direcţie! Important este nu ceea ce suntem, ci direcţia în care ne mişcăm.