Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of February 7, 2006
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.6/2006
Video - Flash & IOS
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of February 7, 2006 |
Sittings of the Chamber of Deputies of February 7, 2006
| 1. | Intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.48 | Ioan Ţundrea - declaraţie politică intitulată "Dacă stare de urgenţă Nu, stare de normalitate Nu, atunci stare de asediu, nu-i aşa?"; | ![]() |
||
|
"Dacă stare de urgenţă Nu, stare de normalitate Nu, atunci stare de asediu, nu-i aşa?" Albert Camus, autorul "Starii de asediu" şi al "Ciumei", spunea că "luciditatea este suferinţa cea mai apropiată de cer". Cu mult înaintea acestor zile cumplite în care suferinţa a atins limitele insuportabilului, am avut un "déjà vu" al reacţiei conducătorilor noştri în faţa oricăror stări dramatice care s-ar mai putea abate asupra românilor " Această lipsă de reacţie în faţa suferinţelor reale ale concetăţenilor nostri, manifestate de cei care deţin comanda, puteau fi previzionate analizând comportamentul politic al acestora din 1996 pâna acum. Domnilor care deţineţi comanda, suntem din ce în ce mai mulţi oameni lucizi în această ţară care simţim ca "numai bine nu trăim" şi că starea de urgenţă nu o puteţi decreta pentru că aceasta este starea permanenta pe care ne-o oferiţi. Să încercăm să ne imaginăm că cei care refuză acum declararea stării de urgenţă minimalizând inconştient situaţia tragică a sinistraţilor din Moldova, iar în urmă cu câteva luni a celor din Banat, s-ar fi aflat în opoziţie. Cu certitudine aceste inundaţii ar fi căpătat dimensiuni apocaliptitice, iar lacrimile domniilor lor ar fi umplut toate ecranele televiziunilor. Refuz categoric să accept că unii politicini se contaminează de luciditate doar din patru în patru ani, şi că aceiaşi domni rapoteza lugubru numărul cetăţenilor la numărul decedaţilor, pentru a ne convinge că nu se impune starea de urgenţă. Am sentimentul că "absurdul lui Camus" a pus stăpânire pe ai nostri comandanţi şi că în România noţiunea de normalitate a devenit o noţiune utopică. De 6 luni suntem asediaţi, de tot felul de crize, una mai prefabricată ca alta, iar atunci când natura ne loveste atât de crunt, comandanţii nostri se hlizesc grotesc în faţa unor cetăţeni care numai au decât speranţa în Dumnezeu. Aşa dar dragi comandanţi declanşaţi anticipatele! In absenţa lucidităţii, este cert că suferinţa românilor vă este acum atât de străină încat doar nişte "anticipate" v-ar lecui de indiferenţă! |



