Horea-Dorin Uioreanu
Horea-Dorin Uioreanu

Sittings of the Chamber of Deputies of March 7, 2006

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.27/2006
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of March 7, 2006

  1. Intervenţii ale deputaţilor:
  1.48 Horea Dorin Uioreanu - declaraţie politică cu tema "Discuţia scindării UBB, un circ de prost gust";

Domnul Horea Dorin Uioreanu:

"Discuţia scindării UBB, un circ de prost gust"

Stimaţi colegi,

Doresc să supun atenţiei dumneavoastră un subiect care iniţial mi s-a părut de neluat în seamă şi menit să reaprindă spiritele naţionaliste abia apuse prin Ardeal. Credeam, de asemenea, în maturitatea factorului politic în abordarea unui asemenea tip de subiecte, dar se pare că m-am înşelat. Întrucât discuţia persistă de câteva săptămâni în presa românească din Transilvania şi tinde să genereze discuţii nedorite, consider că trebuie adusă la cunoştinţa factorilor politici în vederea creării unei abordări realiste şi echilibrate la nivelul formaţiunilor politice.

Este vorba de bâlciul creat de o lună de zile de către aproximativ o sută de profesori maghiari de la Universitatea "Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca, care solicită scindarea acestei Universităţi prin crearea, din anul universitar 2006-2007, a trei facultăţi - de Ştiinţe ale Naturii, Ştiinţe Umaniste şi Ştiinţe Sociale - toate cu predare în limba maghiară. Practic, ceea ce propune acest Comitet de Iniţiativă Bolyai (CIB), care nici măcar nu îi reuneşte pe toţi profesorii maghiari din UBB, este practic o scindare care se referă inclusiv la patrimoniul Universităţii clujene.

Stimaţi colegi,

Universitatea "Babeş-Bolyai" este pentru România o emblemă a multiculturalismului, este o instituţie de învăţământ cu rezultate excepţionale şi cu un CV de invidiat printre universităţile lumii. UBB este coloana vertebrală a unui centru universitar care reuneşte în fiecare an peste 50.000 de studenţi de toate naţiile, din toate colţurile lumii. Ceea ce vreau să subliniez este că, înainte de toate, Universitatea "Babeş-Bolyai" nu este un SRL din cadrul căruia care, dacă nu îţi convine, îţi iei jucăriile şi pleci.

Am refuzat să cred că în spatele insistenţelor profesorilor maghiari de la UBB se află interese politice, că scopul acestor demonstraţii de forţă stă în dorinţa unor grupări politice sau politicianiste de a-şi justifica existenţa. Dar, când acest CIB cere UDMR iniţierea demersurilor parlamentare pentru înfiinţarea unei universităţi maghiare de stat ruptă din UBB, nu mai pot sta de-o parte!

Solicit public UDMR să nu dea curs solicitărilor aberante al acestui grup de profesori maghiari, cărora nu le contest profesionalismul sau valoarea. Spun doar că de data aceasta greşesc în mod fundamental şi creează nişte discuţii de care nu avem nevoie în acest moment. Mai mult decât atât, doresc să precizez că, în România, oricine este liber a-şi crea propria instituţie de învăţământ, iar dacă UBB nu se ridică la standardele profesorilor care compun acest grup de iniţiativă maghiar, aceştia sunt liberi să-şi creeze propria instituţie de învăţământ, legile române fiind suficient de democrate şi tolerante în acest sens.

Vă mulţumesc.