Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of October 17, 2006
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.152/2006
Video - Flash & IOS
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of October 17, 2006 |
Sittings of the Chamber of Deputies of October 17, 2006
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.48 | Vladimir Alexandru Mănăstireanu - declaraţie politică intitulată "Eşti deştept, ai casă"; | ![]() |
||
|
Domnul Vladimir Alexandru Mănăstireanu: Declaraţie politică: "Eşti deştept, ai casă" De la apariţia ANL, mii de tineri au sperat că o parte din problemele lor vor lua sfârşit prin obţinerea unei locuinţe. Astfel, ei au făcut eforturi imense pentru a-şi aduna acte şi dovezi pentru a obţine un punctaj bun în cursa pentru o casă dată de Agenţie. Între timp, mulţi dintre aceşti tineri ori au renunţat să mai spere, ori au depăşit vârstă legală, de 35 de ani, pentru a primi astfel de locuinţe. Unul dintre motivele pentru care visul unei locuinţe a fost spulberat pentru tinerii cu venituri reduse care au optat pentru obţinerea unui credit ipotecar în vederea cumpărării unei locuinţe a fost ratele lunare care ar fi trebuit plătite. Aceste rate se ridică la cel puţin 400 de euro/lună. Apoi, felul în care aceste locuinţe erau repartizate de consiliile locale a fost un alt motiv pentru care tinerii au renunţat să mai aştepte case de la ANL. În afară de faptul că prin ANL s-au construit mult prea puţine locuinţe, faţă de numărul cererilor, accesul tinerilor "de rând" la o astfel de casă s-a dovedit a fi doar un vis frumos. Agenţia Naţională a Locuinţelor a fost concepută ca o gigantică agenţie imobiliară, care să rezolve la nivel naţional problema locuinţelor. Pornit iniţial ca un proiect menit să vină în sprijinul tinerilor care vor să-şi cumpere o locuinţă cu credit, sau să beneficieze de o chirie modică, ANL s-a transformat într-un distribuitor de locuinţe pentru tinerii specialişti, sau mai bine spus, pentru cei care au relaţii, părinţi influenţi sau amici sus-puşi şi se numesc specialişti. Scandalul privind beneficiarii caselor obţinute prin ANL nu a ocolit marile oraşe unde ANL a construit. Nu contestă nimeni faptul că avem nevoie de specialişti, dar nu putem ignora latura protecţiei sociale a unor tineri care nu au perspectiva de a-şi cumpăra o casă. Aş menţiona faptul că primăria Tulcea intenţionează să ofere un bloc de locuinţe angajaţilor proprii, deoarece potrivit normelor de acordare a locuinţelor sociale, prioritate au doar tinerii specialişti, în timp ce un număr mare de tineri au o situaţie locativă plasată mult sub condiţia umană. Criza locuinţelor se face resimţită tot mai mult, nu numai în municipiul Tulcea, ci şi în toată România, şi inevitabil ne întrebăm ce ne facem cu tinerii care şi-au terminat studiile şi sunt nevoiţi sa se desprindă de casa părintească, să-şi întemeieze o familie şi să-şi creeze un rost în viaţă? Poate că edilii ar trebui să se gândească să construiască locuinţe accesibile şi pentru muritorul de rând, nu numai pentru specialişti. |



