Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of October 27, 2009
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.142/2009
Video - Flash & IOS
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of October 27, 2009 |
Sittings of the Chamber of Deputies of October 27, 2009
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.48 | Oana Tohme Ştefănescu Niculescu-Mizil - declaraţie politică având tema "Roberta Anastase face pe purtătorul de cuvânt al preşedintelui Traian Băsescu"; | ![]() |
||
|
Doamna Oana Tohme Ştefănescu Mizil-Niculescu: "Roberta Anastase face pe purtătorul de cuvânt al preşedintelui Traian Băsescu" Micile replici tăiose de campanie, obişnuite, de altfel, în astfel de perioade, au stârnit zilele acestea controverse extraordinare. Candidatul Mircea Geoană a făcut o aluzie la ideea preşedintelui Traian Băsescu de a legaliza drogurile uşoare. Ca urmare a acestei replici s-a sesizat nici mai mult nici mai puţin decât Roberta Anastase. Aceasta a ieşit cu acuzaţii grave la adresa liderilor social-democraţi din filiala PSD Prahova. Aşa cum reiese din declaraţiile preşedintelui Camerei Deputaţilor din Parlamentul României, aceştia ar fi persoane extrem de periculoase pentru societate, ar consuma si ar trafica droguri şi, mai mult decât atât, ar fi protejaţi de Poliţia Prahova. Bineînţeles, aceste acuzaţii nu au fundament bazat pe dovezi. Ele sunt, însă, foarte grave, prin prisma faptului că aduc acuze grave nu numai unor persoane fizice, ci şi prin faptul că denigrează public instituţia Poliţiei. Teoriile fanteziste şi conspiraţioniste ale Robertei Anastase sunt clar încercări disperate de a distrage electoratul de la problemele grave pe care le pune în discuţie Traian Băsescu, un preşedinte care, în loc să promoveze valorile morale, doreşte legalizarea drogurilor uşoare în România. În ceea ce mă priveşte, nu mă aşteptam ca al treilea om în stat, om pe care ar trebui în acest moment să îl preocupe situaţiile reale şi mult mai serioase ale ţării, să se hazardeze în declaraţii publice care aruncă cu noroi, fără absolut nicio bază reală, în persoane şi instituţii ale statului. Este greu, de asemenea, să o înţeleg pe doamna deputat şi din postura de tânăr politician. Consider că noi, tinerii politicieni, ar trebui să promovăm alt fel de valori şi modele în societate, şi nu să ne transformăm peste noapte în purtători de mesaj pentru oameni a căror moralitate lasă de dorit. Doresc, pe această cale, să trag un semnal de alarmă asupra faptului că, într-o societate democratică, o campanie electorală ar trebui să fie o luptă de idei şi de proiecte, nu un noian de acuzaţii nefondate şi inutile! |



