Parliamentary debates

Domnul Filip Georgescu:

Pe zi ce trece, actuala criză economică devine pentru noi, românii, un adevărat cataclism, reeditând tragedia curbelor de sacrificiu de acum 80 de ani, care le-au marcat amarnic viaţa părinţilor şi bunicilor noştri. Economia românească trece astăzi prin cele mai dramatice momente pe care le-a traversat în ultimele două decenii de declin, fiind creditată cu a treia mare scădere a Produsului Intern Brut, înregistrată în cadrul Uniunii Europene. De altfel, datele statistice pe primele patru luni ale acestui an arată că datorită diminuării cu 10% a vânzării de mărfuri şi a scăderii cu 7% a salariilor, sumele vărsate la buget de firme şi de populaţie au fost mai mici cu 4 miliarde de lei, în timp ce, în mod paradoxal, cheltuielile publice au crescut cu 3,5%. Pe de altă parte, potrivit unor statistici realizate la nivel european, anul trecut autorităţile noastre au adunat din impozite o sumă reprezentând doar 28,8% din p.i.b., fapt care situează România pe ultimul loc în rândul ţărilor comunitare. Aceleaşi surse menţionează că Danemarca, Suedia, Belgia şi alte state membre ale Uniunii Europene au strâns din taxe şi impozite aproape jumătate din p.i.b.

Drept urmare, în primele patru luni ale acestui an, România a înregistrat un deficit de 12,1 miliarde lei, cu 30% mai mare decât în perioada similară a anului trecut, rezultat care arată limpede că economia noastră naţională se află în recesiune. După aprecierile Băncii Europene de Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), în aceste condiţii, în anul 2010, ţara noastră nu are şanse să înregistreze vreo creştere economică oricât de mică.

Din păcate, răul de până acum, generat de actuala guvernare, nu este decât începutul marelui dezastru, care se resimte, din zi în zi, tot mai ameninţător în viaţa noastră. Epuizând strategia minciunii, la adăpostul căreia a mascat şi a minimalizat consecinţele reale ale recesiunii, actuala putere se trezeşte astăzi total debusolată de propriile-i neghiobii, care aruncă ţara în prăpastie, la care nu vrea însă să renunţe, întocmai ca avarul care strânge banii la piept şi pe patul morţii. Aşa se facă că, la începutul lunii mai, preşedintele Băsescu a impus brutal slugarnicului premier Boc şi Cabinetului său amputarea cu 25% a salariilor bugetarilor şi cu 15% a pensiilor şi a celor mai multe dintre ajutoarele de ordin social.

Majoritatea zdrobitoare a populaţiei condamnă cu vehemenţă asemenea măsuri criminale, prin care actuala putere atentează făţiş la existenţa fiinţei umane. Este îndeobşte cunoscut că în România salariul mediu este de 4-5 ori mai mic decât în ţările comunitare. Cu toate acestea, nici şeful statului, nici premierul, nici ministrul finanţelor nu se întreabă cum vor trăi de mâine bugetarii care vor pierde un sfert din actualele salarii şi aşa neîndestulătoare. S-au găsit, totuşi, impertinenţi din rândul parlamentarilor portocalii care le-au cerut salariaţilor şi pensionarilor să nu se mai plângă, întrucât "cu 500-600 de lei pe lună nimeni nu moare de foame". În schimb, unor asemenea politicieni îmbuibaţi nu le ajung mii de euro pe lună.

Cât despre pensionari, care din veniturile lor amărâte abia îşi târăsc viaţa de pe o zi pe alta, preşedintele Băsescu nu catadicseşte astăzi nici măcar să-i mai ironizeze cu urarea "Să trăiţi bine!", întrucât ştie că în Germania pensia medie este de 4,5 ori mai mare decât în România, în Franţa de 6 ori, în Elveţia de 7 ori, în Luxemburg de 17 ori. Şi tot atât de bine ştie domnia sa, că în nicio ţară din lume, bântuită de criză, pensiile n-au fost amputate, ci cel mult îngheţate, pentru o perioadă determinată. Ceea ce nu ştie sau nu vrea să ştie Preşedintele Traian Băsescu este faptul că pensia nu poate fi considerată o pomană, pe care Guvernul Boc o plăteşte de milă celor care au muncit o viaţă, ci un drept pe care fiecare salariat şi l-a asigurat plătind lunar, vreme de 30-40 de ani, o cotă din salariu, toate aceste sume reţinute din salariu fiind gestionate de stat. Mai mult, pensia nu este un venit, ci o proprietate, care nu poate fi tăiată după bunul plac al nu ştiu căror guvernanţi. Orice abuz în această privinţă este sancţionat de instanţele judiciare.

Numai că pe mai marele ţării îl doare-n cot că în următoarele luni ar putea pierde mii, zeci de mii de procese. Actuala putere care nu are nicio soluţie pentru rezolvarea crizei, are nevoie de timp, pe care-l va câştiga, amânând cu luni, cu un an sau doi plata drepturilor recâştigate de pensionari în instanţă. În cinismul ei, puterea portocalie mizează pe faptul că unii pensionari, probabil nu puţini, nu vor mai apuca ziua în care ar trebui să-şi încaseze sumele de bani ce le-au fost sustrase în mod tâlhăresc, în numele apărării securităţii naţionale, pretext invocat de minţi care şi-au pierdut orice dram de raţiune.

Spre deosebire de soluţiile de groaznică austeritate adoptate de autorităţile noastre, în celelalte ţări al Uniunii Europene, unele mult mai grav afectate de recesiune, guvernele au elaborat programe anticriză axate pe modalităţi de impulsionare a economiei, asociate cu măsuri suportabile de reducere a cheltuielilor bugetare. În Spania, unde deficitul bugetar depăşeşte 11%, gradul de îndatorare se apropie de 70%, piaţa muncii prezintă grave disfuncţionalităţi, creşterea productivităţii este anemică, iar competitivitatea slabă, Guvernul Zapatero şi-a propus ca, până în 2013, să reducă deficitul bugetar la 3%. În acest sens, salariile mari şi cele ale funcţionarilor publici vor fi reduse cu 5%, indemnizaţiile parlamentarilor se vor diminua cu 10%, iar salariile primarilor şi altor aleşi cu 15%, în timp ce pensiile vor fi îngheţate. În programul anticriză, elaborat de Executiv, este prevăzută, totodată, reducerea fondurilor destinate finanţării de la buget a proiectelor de investiţii. Grecia, care în 2009 a înregistrat cel mai mare deficit din Uniunea Europeană (13,6%) şi o datorie de aproape 300 miliarde euro, îşi propune, prin programul de măsuri anticriză, să reducă deficitul bugetar la 2,6% până în 2014. În acest sens, guvernul elen va îngheţa salariile şi pensiile, care sunt cu mult mai mari decât cele ale românilor, va spori cu 10% accizele la benzină, alcool şi tutun, iar cota TVA va fi majorată de la 19 la 23%.

Şi alte ţări adoptă măsuri de reducere a impactului social pe care criza îl exercită asupra cetăţenilor. Sunt măsuri de austeritate, dar suportabile de către toate categoriile de oameni. Franţa, care are un deficit bugetar de 8% va îngheţa toate cheltuielile publice pe o perioadă de trei ani, iar în eventualitatea în care va trebui să recurgă la reduceri de salarii, acestea îi vor viza doar pe miniştri. La rândul lor, autorităţile germane, care îşi propun să reducă deficitul anual de 3,3%, vor îngheţa pensiile şi vor reduce unele ajutoare (mult mai consistente decât salariile din ţara noastră), iar ca măsuri de rezervă preconizează majorarea unor taxe.

La noi, dimpotrivă, sub impulsul unor ambiţii politicianiste, guvernate de cinism, incompetenţă şi corupţie, autorităţile recurg la măsuri de o duritate extremă, prin intermediul cărora aruncă întreaga povară a crizei pe spatele a peste 85% dintre români. Guvernanţii noştri se cramponează în mod iraţional de masacrarea salariilor şi pensiilor, afirmând că aceasta este singura soluţie viabilă, deşi liderii şi parlamentarii partidelor de opoziţie, ba chiar şi unii democrat-liberali, analişti şi specialişti în domeniul economiei demonstrează că există multe alte posibilităţi de ieşire din criză, mult mai eficiente şi în acelaşi timp suportabile de către populaţie.

Astfel, spun economiştii, în condiţiile în care Guvernul Boc ar fi sprijinit 200.000 de IMM-uri cu circa 10 miliarde de euro, bani proveniţi de la FMI sau din alte împrumuturi, ar fi putut fi absorbiţi 500-600.000 de şomeri, s-ar fi încasat impozite, s-ar fi realizat importante cantităţi de produse pentru piaţa internă şi externă, de pe urma cărora statul ar fi beneficiat de TVA. De asemenea, dacă agricultura ar fi fost sprijinită cu 4-5 miliarde de euro, statul ar fi economisit 2-2,7 miliarde de euro pe care-i cheltuieşte anual pentru importul de cereale, legume, fructe, carne, lactate, iar pe deasupra ar fi putut să exporte produse agroalimentare în valoare de 1-2 miliarde euro. Un izvor important pentru alimentarea bugetului l-ar fi putut constitui resursele energetice ale ţării, încăpute pe mâna grupurilor de interese care mişună în jurul puterii. Din păcate, premierul Boc refuză, de mai bine de un an, să desecretizeze contractele de energie, ştiind bine câţi mafioţi portocalii sunt implicaţi în asemenea afaceri dubioase.

Există, de asemenea, multe alte modalităţi de soluţionare a crizei: impozitarea cu 0,5% a tuturor tranzacţiilor financiare din sistemul bancar, care s-ar traduce printr-un venit pentru stat de 2 miliarde lei; îngheţarea cheltuielilor pentru bunuri şi servicii (autoturisme de lux, calculatoare sofisticate, mobilier şi altele) şi a cheltuielilor de protocol şi deplasări în străinătate s-ar solda cu 2,5 miliarde de lei la buget; atribuirea prin mijloace electronice a contractelor de achiziţii publice a unor lucrări ori cumpărarea de bunuri ar aduce statului circa 2 miliarde de lei; zeci de miliarde de lei s-ar obţine, de asemenea, prin stârpirea evaziunii fiscale, a contrabandei de ţigări şi alcool ori prin accizarea corectă a importului de ţiţei, încât n-ar mai fi nevoie să fie jecmăniţi salariaţii şi pensionarii.

Dacă nevoia de fonduri bugetare ar fi presantă, impunându-se reduceri salariale, acestea ar trebui operate în acele instituţii în care angajaţii realizează venituri de vis, cum ar fi Banca Naţională, unde de la guvernator la şoferi salariile depăşesc zeci de mii de lei, ca şi la Ministerul de Finanţe, unde vistiernicul şef al ţării a câştigat aproape 100.000 de lei de la companii de stat ca CEC Bank, Romavia şi Fondul Proprietatea, doar într-un singur an; tot într-un singur an a încasat contravaloarea a 266 de salarii medii, doar prin participarea la câteva şedinţe ca factor politic, şi tot într-o perioadă de un an, ministrul-rechin a greblat, făcând parte din consiliile de administraţie ale unor societăţi de stat, contravaloarea a 570 de pensii medii. Nici în ministerele conduse de Adriean Videanu, Radu Berceanu, Elena Udrea, Teodor Baconschi şi în agenţiile guvernamentale lucrurile nu stau altfel. Sumedenia de secretari de stat, consilieri, directori, şefi de servicii şi alţi angajaţi pe posturi de soţii, copii, nepoţi, veri sau prieteni, încasează lunar mii, zeci de mii de lei, în timp ce Guvernul se vaită că nu are bani pentru bugetarii de rând şi pentru pensionari.

De ce resping cu înverşunare preşedintele Băsescu şi premierul Boc asemenea măsuri eficiente anticriză? Întrebarea este, desigur, retorică, în condiţiile în care toată lumea ştie că PDL are de achitat o notă electorală de multe miliarde de lei pe care nu poate s-o facă uitată şi nici s-o mai amâne, dacă nu vrea să piardă sprijinul clientelei la viitoarele alegeri, aşa cum l-a pierdut pe cel al alegerilor din întreaga ţară. Un Guvern iresponsabil şi-a asumat răspunderea pe nişte legi tipice unui regim bolşevic. Chiar dacă va scăpa de moţiunea de cenzură, beneficiind de sprijinul unor parlamentari iresponsabili, actualul Executiv nu va avea viaţă lungă. În lunile următoare, când oamenii se vor trezi cu salariile şi pensiile ciuntite, dar obligaţi să facă faţă preţurilor exorbitante ale medicamentelor şi alimentelor, întreţinerii care se va dubla şi altor cheltuieli insuportabile, nu se vor mai rezuma la proteste. Nemulţumirea lor va exploda în stradă.

Singura soluţie înţeleaptă ar fi aceea ca Guvernul Boc să demisioneze şi să lase locul unui Cabinet de Uniune Naţională, format din specialişti de mare calibru, care să oprească ţara de la o prăbuşire iremediabilă.