Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of February 28, 2006
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.22/2006
Video - Flash & IOS
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of February 28, 2006 |
Sittings of the Chamber of Deputies of February 28, 2006
| 1. | Intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.49 | Gheorghe Dragomir - declaraţie politică cu titlul "10 luni!"; | ![]() |
||
|
"10 luni !" Atât a mai rămas până la aderarea României la Uniunea Europeană. Doar 10 luni. Un timp scurt în care trebuie, în sfîrşit, să ne stabilim priorităţile. Eforturile Guvernului se îndreptă în principal către stabilirea unui climat normal în ceea ce priveşte problema integrării pentru ca în noiembrie 2006 să putem încheia negocierile de aderare şi de aceea este imperios să continuăm progresele necesare pentru îndeplinirea angajamentelor asumate de statul român. La nivelul Ministerului Integrării Europene există programe legislative prioritare pentru armonizarea legislaţiei cu cea din U.E., precum şi un proiect de modificare a Constituţiei, dar în momentul în care priorităţile parlamentarilor par a fi cu totul altele, de la votarea unor privilegii şi până la blocarea prin toate mijloacele a oricăror proiecte legislative venite de la Guvern, îmi este foarte greu să cred că vom putea încheia la timp aceste cerinţe ale Uniunii. Dacă unii colegi din opoziţie şi chiar de la guvernare, consideră că prin blocarea sau întârzierea în comisii a proiectelor prioritare pentru integrare servesc interesele alegătorilor din circumscripţiile lor, atunci le aduc aminte că nici unul dintre partidele parlamentare nu s-a pronunţat împotriva aderării. Şi atunci cum se explică faptul că distinşii mei colegi nu scapă nici un prilej de a arunca cu noroi în eforturile Guvernului şi mai ales ale PNL? Vă reamintesc faptul că prin aderare, România va deveni un factor de stabilitate în zona Mării Negre şi chiar trebuie redefinit rolul Mării Negre din perspectiva aderării în 2007, având în vedere că România va deveni graniţa externă a Uniunii. În acest moment, aderarea a fost ratificată de către 13 state membre ale U.E., şi anume: Slovacia, Ungaria, Slovenia, Republica Cipru, Grecia, Estonia, Republica Cehă, Italia, Spania, Malta, Letonia, Olanda şi Marea Britanie. Sper că nu doriţi ca eforturile Guvernului şi chiar ale colegilor dumneavoastră din Parlamentul European să fie în zadar. Trebuie să găsim în noi înşine forţa pentru a trece peste diferenţele doctrinare şi să aratăm că merităm ca naţiune integrarea la 1 ianuarie 2007. |



