Parliamentary debates

Domnul Marius Rogin:

Declaraţie politică intitulată "Preşedintele-jucător"

După mai mult decât numeroasele mandate ale fostului preşedinte Ion Iliescu, România are pentru prima dată un alt fel de preşedinte. Unul activ. Aşa cum a declarat încă dinainte de a câştiga această cursă, ne-a promis că nu va conduce sub nici o formă în maniera predecesorului său, ci se va implica în destinele acestei ţări. Sunt convins că aceste afirmaţii au fost făcute atunci dintr-o dorinţă acută de a scoate această ţară din situaţia deosebit de gravă în care ajunsese.

Nu trebuie să uităm nici o clipă de dorinţa noastră de a accede în structurile comunităţii europene. Nu trebuie să uităm nici faptul că această comunitate europeană începuse deja să privească cu scepticism aderarea pe care ne-o doream. Se impunea, în această situaţie, luarea unor măsuri, mai mult sau mai puţin dorite de unii din clasa politică românească. Nu trebuie să uităm că acest scepticism al europenilor decurgea mai ales din cotele pe care le atinsese corupţia în România şi faţă de care nu se lua nici un fel de măsuri. Să ne amintim că nici justiţia nu era privită cu mai multă încredere, administraţiile din România, atât cea centrală, cât şi cea locală, lăsau mult de dorit în activităţile pe care le desfăşurau în slujba cetăţenilor.

S-au luat însă în ultimul timp măsuri drastice împotriva tuturor acestor "bile negre" pe care le primisem. Acest lucru a fost posibil şi datorită implicării preşedintelui Traian Băsescu.

Nu s-a reţinut nici o secundă de la a cere miniştrilor ce fac parte din actualul Guvern să se implice în schimbarea de situaţie ce se impunea la nivelul fiecărui minister. Nu s-a reţinut nici de la a le cere acestora să-şi prezinte rezultatele muncii lor, ceea ce au reuşit să facă, ceea ce n-au reuşit să facă, şi nici de la a-i lua la întrebări pentru nerealizări.

Rezultatele n-au întârziat să apară, oamenii n-au stat degeaba şi astăzi suntem în situaţia de a putea spune că ne-am apropiat mult de aderare. Am reuşit să recuperăm mult în multe domenii în care ani lungi nu s-a făcut nimic şi unde nici nu s-a dorit a se face ceva. Acest lucru se datorează şi preşedintelui Băsescu.

Foarte multă lume nu este de acord cu această implicare a sa, care, trebuie să precizez, a fost făcută întotdeauna în limitele prevederilor existente în Constituţie.

Cu toate că s-a reuşit mult în ultima perioadă, mai există încă persoane care contestă, care nu sunt de acord, care şi-ar dori ca preşedintele să fie încă acea marionetă pe care să o poată manipula după cum doresc. Aceştia sunt însă acei nomenclaturişti ce văd astăzi că le fug pernele de sub scaun, că se află trecuţi pe lista celor care urmează a fi luaţi la întrebări şi care acum încep să strige că un preşedinte nu se cade să facă anumite lucruri.

Nu pot însă să nu mă întreb ce anume nu se cade să facă un preşedinte şi cine stabileşte aceste canoane: nu se cade să iasă într-o seară la un restaurant, nu se cade să sărbătorească o reuşită la care visăm de decenii, sau să închine un pahar alături de cei cărora le datorăm această bucurie imensă.

Este adevărat că stilul de a sărbători al celor care acum "latră" împotriva preşedintelui este altul, la fel cum tot adevărat este că nici ei nu se cădea să facă o serie întreagă de lucruri cum ar fi: hoţii, furturi, coruperi, mituiri, deturnări, distrugeri de fabrici şi multe altele, dar atunci au tăcut ca nişte mieluşei.

La urma urmei, ştim că avem un preşedinte activ, jucător, ştim că niciodată nu s-a încadrat într-un anumit tipar şi nu s-a lăsat condus de alţii sau de anumite prejudecăţi. Cred că e de preferat ca oamenii să cunoască adevărata faţă a celor care-i conduc.

Traian Băsescu nu şi-a ascuns-o niciodată. Ne-a arătat-o întotdeauna aşa cum este ea. Cred că omul de rând, cetăţeanul şi noi toţi ar trebui să-i urmăm exemplul, deşi mulţi dintre cei care ne înconjoară îşi arată în momente cheie cu totul alte feţe decât cele pe care ni le-au arătat până la un moment dat.

Unii preferă însă să-şi afişeze anumite măşti şi să-şi ascundă sub acestea adevărata faţă. Acest lucru trebuie să ne pună pe fiecare dintre noi în situaţia de a gândi singuri, şi nu după ceea ce alţii gândesc, ce fel de preşedinte ne dorim: unul care joacă titular sau unul care stă pe banca de rezervă şi aşteaptă să-i vină rândul.