Florin Ţurcanu
Florin Ţurcanu

Sittings of the Chamber of Deputies of February 24, 2009

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.20/2009
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of February 24, 2009

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.49 Florin Ţurcanu - declaraţie politică intitulată "Bugetul MAPDR în 2009";

 

Domnul Florin Ţurcanu:

Declaraţie politică intitulată "Bugetul MAPDR în 2009".

După o săptămână de dezbateri controversate în plenul Parlamentului, am realizat sâmbătă după-amiază că avem buget! Coaliţia PD-L - PSD a hotărât ca bugetul României pe 2009, şi totodată al Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, să fie unul de austeritate pentru că, probabil, asta merită românii!

Dacă ar fi să disecăm bucată cu bucată bugetul MAPDR pe 2009, ajungem la concluzia că aşa-zisa creştere a bugetului alocat este de fapt o "dulce" amăgire a celor care trăiesc de pe urma agriculturii.

În ceea ce priveşte ponderea bugetului MAPDR din total p.i.b. o consider ridicolă, aceasta nefiind nicidecum de 1,47%, dacă deducem fondurile nerambursabile, veniturile proprii şi sumele reprezentând prefinanţarea, cofinanţarea şi cheltuielile neeligibile aferente fondurilor nerambursabile, care sunt de peste 50%.

Totodată, nu putem şti care va fi gradul de absorbţie a fondurilor europene în 2009, pentru că din acest punct de vedere s-a pornit cu stângul. Pentru susţinerea acestui punct de vedere aducem ca argument aplicarea măsurilor 112, referitoare la instalarea tinerilor fermieri, şi 142, referitoare la înfiinţarea grupurilor de producători. Reducerea fondurilor pentru acest tip de proiecte poate fi însă accentuată în situaţia execuţiei bugetare pe 2009, care din punctul de vedere al specialiştilor va fi de 90%, având în vedere modul în care a demarat acesta în prima jumătate a trimestrului I.

Bugetul actual este construit nu pe consolidarea fermei româneşti, pe autonomie şi excedent la export de cereale, carne şi produse din carne, lapte şi produse din lapte etc., ci pentru ţinerea la ",reanimare", a fermierului pe întreg parcursul anului 2009. Pentru stimularea investiţiilor în agricultură s-au prevăzut doar 30% din prevederile lui 2008, şi 33% din venitul realizat, valabil aceleiaşi perioade. Cum se poate reface agricultura cu mijloace în mare majoritate amortizate integral, fără investiţii şi fără fonduri proprii ale fermierilor, ştiind că nici băncile nu acordă credite pentru producţie sau investiţiiacestora?!

În aceste condiţii, nu ne putem baza pe o dezvoltare deosebită a agriculturii româneşti în următorii 4 ani, se va menţine probabil starea deplorabilă a acesteia şi cu siguranţă criza agriculturii se va adânci în viitor. Cum să concuram cu agricultorul francez, italian, austriac, cu aşa prevederi bugetare?!