Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of March 10, 2009
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.29/2009
Video - Flash & IOS
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of March 10, 2009 |
Sittings of the Chamber of Deputies of March 10, 2009
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.49 | Iuliu Nosa - declaraţie politică cu titlul "Traian Băsescu şi consecvenţa în declaraţii"; | ![]() |
||
|
Titlul declaraţiei mele de astăzi este "Traian Băsescu şi consecvenţa în declaraţii" În urmă cu câteva luni, preşedintele Traian Băsescu susţinea sus şi tare că România nu va fi afectată de criza eonomico-financiară, care lovise la acea vreme, din plin, Statele Unite ale Americii şi o parte din ţările vest-europene. Ba, mai mult, a făcut în acea perioadă o serie de vizite în unele unităţi economice mari din ţară, unde i-a asigurat pe muncitori că nu vor fi afectaţi de criză, că nu vor fi disponibilizaţi. Mare le-a fost surpriza oamenilor când s-au trezit trimişi în şomaj tehnic sau, chiar mai grav, disponibilizaţi. Unde erau promisiunile lui Băsescu? Acum, când este clar pentru noi toţi că România este afectată de criza globală, că avem tot mai mulţi şomeri, că tot mai multe societăţi comerciale au ajuns în faliment, preşedintele Băsescu a întors foaia şi declară că România este afectată de criză şi că are nevoie de împrumut extern din partea FMI. Ieri, cu ocazia declaraţiei sale în faţa Parlamentului României, preşedintele Băsescu ne povestea despre importanta criză globală care se va adânci şi mai mult, inclusiv în România. Mai găsiţi, stimaţi colegi, un sâmbure de consecvenţă în declaraţiile unui preşedinte de stat membru al Uniunii Europene? Sau, poate, domnul preşedinte se simte mai bine în postura de premier! Pentru că, după cum aţi văzut ieri, pe parcursul întregului discurs a adus critici şi a dat indicaţii cu privire la implementarea reformelor. A criticat sistemul de justiţie şi nerespectarea termenelor pentru adoptarea codurilor din domeniul justiţiei, a criticat sistemul sanitar şi cel de învăţământ, a reproşat lipsa de reformă în administraţia publică. După critici, aşa cum ne-am obişnuit din partea unui preşedinte autointitulat "jucător", au urmat directivele şi sfaturile. Aproape că am avut revelaţia că avem un preşedinte atotştiutor, care poate face faţă de unul singur, fără Parlament şi fără Guvern, atât crizei economice globale, cât şi realizării reformelor în domeniile pe care domnia sa le-a amintit cu ocazia discursului din faţa parlamentarilor. Nu în ultimul rând, preşedintele Băsescu s-a transformat în cel mai mare economist sau finanţist al ţării. A recomandat cetăţenilor mai multă muncă, productivitate crescută, dar salarii mai mici. După cum ştiţi, stimaţi colegi, a dat şi alte numeroase sfaturi pentru depăşirea crizei, pe care o nega în urmă cu câteva luni, şi despre care ieri spunea că se va adânci, recomandând în cele din urmă un împrumut din partea FMI. Discursul de ieri al preşedintelui României nu a făcut decât să îmi ridice alte şi alte semne de întrebare: este Traian Băsescu atotştiutor? Încearcă preşedintele să pună în aplicare programul de guvernare al Guvernului României? Pentru că nu ştim să aibă între atribuţiile constituţionale aşa ceva. Dar oare poate fi Traian Băsescu consecvent în declaraţii? Toate sunt, pentru moment, întrebări retorice. Dar poate, în scurt timp, cineva va răspunde la toate. |



