Mircea Grosaru
Mircea Grosaru

Sittings of the Chamber of Deputies of March 23, 2010

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.38/2010
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of March 23, 2010

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.49 Mircea Grosaru - declaraţie politică intitulată "În vizită la şedinţa Consiliului local - Rădăuţi";

 

Domnul Mircea Grosaru:

"În vizită la şedinţa Consiliului local - Rădăuţi"

Joi 18 martie a.c., parte din miniştrii actuali, însoţiţi de primul-ministru Emil Boc au venit la Suceava să semneze o parte din proiectele de finanţare pentru judeţul nostru, dar şi pentru a repeta ceea ce se ştia deja, că Suceava se află pe o poziţie fruntaşă în ceea ce priveşte accesarea de fonduri europene, iar proiectele sale sunt pe cale de a se şi finaliza. După această vizită, delegaţia de miniştri s-a deplasat în direcţii diferite, unii în judeţ, alţii la Iaşi, alţii la Neamţ, tot din aceleaşi motive, fiind o soluţie eficientă de verificare a modului în care sunt cheltuite fondurile destinate proiectelor, dar şi a altor solicitări în curs.

După şedinţa festivă de la Consiliul judeţean, m-am deplasat la Rădăuţi, municipiu renumit în judeţul Suceava prin vechimea şi frumuseţea sa, care de altfel primeşte, pe merit, de ani buni şi titlul de cel mai curat oraş din judeţ.

Se mai spune despre Rădăuţi, ca şi despre Cernăuţi sau Suceava, că acolo Bucovina este la ea acasă, iar clădirile vechi, construite pe timpul Imperiului austro-ungar, vin să completeze tabloul unui minunat peisaj vienez.

Asta s-a văzut din exterior, pentru că din interiorul Consiliului local, acolo unde am făcut timp de 4 ore radiografia tuturor evenimentelor locale, lucrurile se văd altfel, şi anume:

  • primarul actual nu deţine majoritatea în consiliul local;
  • proiectele importante din oraş sunt respinse la vot;
  • stările conflictuale din şedinţele de consiliu au devenit o obişnuinţă;
  • majoritatea hotărârilor sunt respinse prin neparticipare la vot, adică "abţinere".

Personal, am participat la mai multe şedinţe de consiliu local, însă este pentru prima dată când sunt surprins de numărul mare de "independenţi" la vot, adică circa 12-14 din cei 19 consilieri locali, care nu votează nici "pentru" şi nici "împotrivă" şi consider că este de nepermis aşa ceva, mai ales pentru cetăţenii care i-au ales a reprezenta comunitatea locală, adică a avea o opinie, fie ea chiar şi împotriva primarului.

Poate că orgoliul bucovinean este foarte important pentru reprezentanţii partidelor politice, manifestându-l din plin, dar ceea ce vor cetăţenii ar fi şi mai important.

În privinţa construirii unui obiectiv, fie că el se numeşte locuinţă socială, bazin de înot, spital sau rută ocolitoare, înţeleg să susţii construirea sau în cel mai nefericit caz neconstruirea lor justificată temeinic, dar cum s-ar explica în acest caz "abţinerea"?

Voi încerca să răspund prin participarea şi la alte şedinţe ale Consiliului local Rădăuţi.