Graţiela Leocadia Gavrilescu
Graţiela Leocadia Gavrilescu

Sittings of the Chamber of Deputies of May 11, 2010

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.76/2010
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of May 11, 2010

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:  
  1.48 Graţiela Leocadia Gavrilescu - declaraţie politică cu titlul «Continuă "Acţiunea plasa portocalie"»;

 

Doamna Graţiela Leocadia Gavrilescu:

«Continuă "Acţiunea plasa portocalie"»

I-am ascultat, siderată, mai întâi pe domnul preşedinte Traian Băsescu, apoi pe domnul prim-ministru Emil Boc, vorbind, aproape cu furie, despre faptul că nu mai sunt bani pentru pensii, salarii şi ajutoare de şomaj.

Nu, de data aceasta, nu despre mai vechile pensii şi despre foarte noile salarii nesimţite a fost vorba, ci despre toate pensiile şi toate salariile bugetarilor, ba chiar şi despre reducerea ajutorului de şomaj, probabil ca bonus pentru realegerea domnului Băsescu în funcţia de preşedinte şi răsnumirea domnului Boc în cea de premier.

Dacă nu aş fi româncă, dacă nu aş avea părinţi pensionari, actuali şi foşti colegi bugetari şi extraordinar de mulţi şomeri şi oameni săraci în colegiul meu, probabil că aş găsi, undeva, în mine, un strop de putere să zâmbesc. Să zâmbesc la amintirea sutelor de mii de veste, pilote, găleţi, pelerine şi sacoşe portocalii, pline cu produse alimentare răsplată pentru votul dat domnişoarei EBA sau PDL-ului la europarlamentare şi domnului Băsescu la prezidenţiale.

Să zâmbesc amintindu-mi cum le-am spus, atunci, măgurenenilor, băicoienilor şi floreştenilor mei: Oameni buni, eu nu am de unde să vă ofer cadouri! Ştiu că sunteţi săraci. Ştiu cât de mult contează un kilogram de zahăr ori un litru de ulei în plus. Luaţi-le plasele, dar nu luaţi plasă. Vă mint. Nu vă vindeţi votul.

Iată că, astăzi, din păcate, le pot oferi acelor oameni şi dovada. Pensii mai mici. Salariile profesorilor, medicilor şi funcţionarilor - mai mici şi acestea. Ajutoare de şomaj mai mici. Subvenţii şi ajutoare sociale reduse ori tăiate pur şi simplu.

Acestea sunt realizările Guvernului Boc reloaded sub oblăduirea preşedintelui Băsescu.

Acesta este bilanţul anilor de bâlbe, minciuni, inconsecvenţe şi nepriceperi guvernamentale şi al anilor de ambiţii delirante şi minciuni prezidenţiale. Iar dacă acest cuvânt, minciuni, vă deranjează, ei bine... să vă treacă.

Domnul Boc minte când afirmă că drama pe care ne sileşte să o trăim este cauzată de politica Guvernului Tăriceanu din 2007-2008. Cine l-a oprit pe domnul Boc să spună asta în 2009? Cine l-a oprit să întreprindă, din 2009, măsuri anticriză, când noi, din opoziţie, de doi ani le cerem, le oferim, le explicăm?

Domnul Băsescu minte când spune că soluţia adoptată este cea mai bună dintre cele două posibile, impuse de FMI. FMI nu a impus nicio soluţie, ci a cerut rezultate!

Exista şi o a treia soluţie, cea propusă de PNL, pentru repornirea motoarelor economiei, pe care Executivul, însă, este incapabil să o înţeleagă şi să o aplice.

Domnul Băsescu minte când spune că mediul de afaceri va fi afectat pozitiv de măsurile anunţate, în sensul că nu va mai hrăni statul obez. Pentru cine să mai producă firmele, dacă nu mai sunt clienţi? Cui şi ce să mai vândă comercianţii? Cât din mai nimic să plătească statului, ca taxe şi impozite, şi cât să păstreze pentru supravieţuire?

Domnul Boc minte când afirmă că banii pe care statul îi va tăia de la pensii se vor duce, transparent, către plata datoriilor pe care acesta le are la firmele care au contracte cu statul, că se vor derula noi investiţii publice etc. Cine a avut în aceşti ani contracte cu statul? Şi cine are şanse să încheie altele noi? Nu cumva doar clienţii politici ai PDL?

Regret că, la douăzeci de ani de la revoluţie, am trăit să văd, din nou, pe feţele conaţionalilor mei disperarea şi teama de a şi-o exprima.

Nu suntem un popor de laşi. Suntem doar un popor prea obosit şi mut de uimire că roata istoriei se poate întoarce.