Maria Lazăr
Maria Lazăr

Sittings of the Chamber of Deputies of March 9, 2004

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.27/2004
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of March 9, 2004

  1. Intervenţii ale deputaţilor:
  1.50 Maria Lazăr - intervenţie cu tema "Omagiu femeii";

Doamna Maria Lazăr:

"Omagiu femeii"

Fiecare început de martie înseamnă pentru toate femeile din lume omagierea feminităţii, a respectului pe care societatea îl datorează fiinţei care este deopotrivă soţie, mamă, fiică, creatoare de valori materiale şi spirituale, alături şi împreună cu partenerul ei de viaţă - bărbatul.

Ziua de 8 martie, ca zi internaţională a femeii, are o conotaţie istorică, ea generând numeroase momente de luptă pentru dobândirea drepturilor sale.

De-a lungul vremii, femeile au străbătut un proces de emancipare profesională şi socială, iar în contemporaneitate ea se dedică deopotrivă pe tărâmul ştiinţei, al culturii şi artei şi nu în ultimul rând politicii. În toate aceste ipostaze femeia a dovedit trăsături deosebite: competenţă, dăruire, înţelepciune, ataşament, ea reprezentând un factor de echilibru, un liant de care societatea are nevoie pentru a progresa.

La noi în ţară, femeia se bucură de toate drepturile sale, legislaţia românească o consacră parteneră cu şanse egale în raport cu bărbatul.

Cu toate acestea, datorită mentalităţii, a multiplelor răspunderi ce-i revin, ea nu se poate bucura pe deplin de drepturile ce-i sunt conferite.

Societatea mai are încă de corectat, în special în ce priveşte aplicarea în viaţă a normelor de drept privind statutul femeii. Este nevoie de efort susţinut pentru eradicarea violenţei, a exploatării sexuale a femeii, înfăptuirea cu adevărat a principiilor egalităţii de şanse.

De aceea, fac apel de la tribuna Parlamentului, în primul rând către femei, pentru o acţiune solidară în câştigarea pe deplin a drepturilor lor, iar către partidele politice, să vegheze şi să ia măsuri pentru ca legislaţia să fie respectată şi aplicată.