Parliamentary debates

Domnul Ioan Oltean:

"Jocul democratic al negocierilor"

Ne întrebam adesea de ce unele societăţi moderne par a fi neguvernate sau de ce unele state se dovedesc incapabile să conducă societăţile respective?

Este necesar să facem o analiză atât a politicilor şi iniţiativelor statului, cât şi a diverselor organizaţii precum sindicate, carteluri, grupuri de lobby.

Actualul Guvern de coaliţie PD-L-PSD şi-a asumat răspunderea pe trei proiecte de lege, atât de necesare reformării statului român: proiectul legii educaţiei, proiectul salarizării unitare a personalului plătit din bani publici, precum şi proiectul de lege privind reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice în scopul raţionalizării cheltuielilor publice. Proiecte foarte importante pentru o societate democratică, promovate într-o perioadă de criză economică în care este atât de necesară cheltuirea raţională a banilor publici. Cu toate acestea, partidele de opoziţie, ca să-şi justifice existenţa, au depus o moţiune de cenzură împotriva Guvernului, referitoare la proiectul de lege privind salarizarea unitară.

Unul dintre principiile pe baza căruia partidele de opoziţie au argumentat moţiunea este cel al responsabilităţii şi voinţei de a face reformă, acuzând Guvernul Boc că nu a consultat partenerii sociali. Ceea ce liderii partidelor de opoziţie nu ştiu este faptul că nu există o societate care să dobândească atât eficienţă, cât şi echitate prin negocieri dure. Este normal că un grup de indivizi precum sindicatele, grupurile de lobby, interesate de obţinerea unui bun public, sunt stimulaţi să continue negocierile până la obţinerea de câştiguri globale maxime, dar nu există certitudinea că negocierile, chiar purtate în sens restrâns, să dea rezultate. În plus, nu puţine au fost cazurile când alegerea unor politici, deşi ineficiente într-o societate, sunt avantajoase pentru grupurile de lobby. Dar, aşa cum a specificat şi prim-ministrul Emil Boc, asta nu înseamnă că nu s-a consultat cu partenerii sociali, sau că nu s-a ţinut cont de opiniile lor. Sindicatele au încercat să obţină maximum posibil. Dar, statul este obligat să ţină cont atât de realităţile bugetare, sociale, economice şi, foarte important de precizat, să existe productivitatea muncii. Creşterea salariilor trebuie să crească o dată cu creşterea productivităţii muncii.

Nu există ţări care să ajungă la o organizaţie simetrică a tuturor grupurilor cu interese comune şi, prin aceasta, să obţină rezultate optime prin negocieri dure.

În plus, istoria ne demonstrează că, spre exemplu, ţări distruse din punct de vedere economic după cel de-al doilea război mondial sunt cele care mai târziu aveau să devină ţările cu cea mai rapidă creştere economică (ţări precum Germania, Japonia), şi aceasta datorită receptivităţii la schimbare. În schimb, ţări precum Marea Britanie au avut o dezvoltare lentă atribuită influenţei sau orizontului mărginit al sindicatelor, rezistenţei la schimbare, a lipsei de cooperare a muncitorilor, a rigidităţii sistemului de clase ori a politicilor economico-sociale.

Este exact ceea ce liderii partidelor de opoziţie argumentează la începutul moţiunii:în perioade de criză se fac economii, se fac restructurări, nu se fac strategii de dezvoltare. Domnilor poeţi, dacă nu există o strategie de dezvoltare a acestei ţări, după ce guvernăm? După interesul anumitor grupuri restrânse, aşa cum a realizat guvernarea Tăriceanu, prin creşterea aparatului birocratic, aceasta determinând un deficit de 5,4%. Aceasta este, concret, realizarea Guvernului Tăriceanu care v-a urmat sfatul şi a cheltuit banii publici fără o strategie durabilă de dezvoltare.

Un alt argument al moţiunii este complexitatea legii salarizării unitare, ceea ce nu impunea angajarea răspunderii. Aceasta nu poate fi decât un argument temeinic al Guvernului Boc de a justifica răspunderea în Parlament asupra acestui proiect de lege. Dezbaterea în Parlament ar fi fost foarte greoaie din cauza complexităţii birocratice. În plus, ar fi existat suficient interes pentru ca aceste proiecte de lege să fie adoptate? Principiul complexităţii birocratice şi al nevolniciei partidelor de a promova o reformă a statului este şi cel pe care preşedintele ţării, Traian Băsescu, îl reclamă ca fiind cel care stă la baza încetinirii procesului de reformă a statului român şi, din acest motiv, propune un referendum pentru un Parlament unicameral şi reducerea numărului de deputaţi.

Doar partenerul nostru la guvernare nu este de acord cu acest principiu, coaliţia PSD+PC, ei abţinându-se de la vot chiar de la o moţiune care îi viza în mod direct şi pe liderii lor din Executiv. Acest lucru demonstrează încă o dată faptul că se consideră partid care guvernează ţara doar atunci când sunt împărţite funcţiile şi banii.

Avem nevoie de un nou tip de raport între stat şi grupurile de interese, între stat şi societate, raport pe care trebuie să-l conştientizăm noi, oamenii politici, şi, în plus, să-l şi promovăm dacă suntem conştienţi că o societate instabilă şi orice nesiguranţă politică pot produce scepticism reducând investiţiile productive.