Adrian Gurzău
Adrian Gurzău

Sittings of the Chamber of Deputies of October 5, 2010

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.143/2010
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of October 5, 2010

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.50 Adrian Gurzău - declaraţie politică "Victor Ponta, un anarhist iresponsabil care nu are ce căuta la vârful politicii româneşti";

 

Domnul Adrian Gurzău:

"Victor Ponta, un anarhist iresponsabil care nu are ce căuta la vârful politicii româneşti"

Dacă PSD nu se sesizează că a pus în fruntea partidului un om iresponsabil, atunci trebuie să se sesizeze Parlamentul României. Nu este admisibil ca un lider de partid să instige la violenţă (eu aş fi fost mai violent ca poliţiştii, a spus Ponta) aşa cum a făcut şi când a chemat populaţia nemulţumită în stradă.

Chiar dacă a avut de la cine să înveţe că guvernele se pot da jos cu bâta, Victor Ponta nu poate fi nici scuzat, nici tolerat. Dacă nu îl poate ţine partidul său în limitele decenţei, atunci Parlamentul trebuie să ia atitudine.

Nu ne permitem ca pe o stare de tensiune socială generată de criza economică să lăsăm politicienii imaturi să dea foc la fitil pentru că pur şi simplu sânt iresponsabili. Îmi pare rău că un tânăr din generaţia mea se poartă mai urât ca un securist comunist.

Domnule Ponta, ţara nu e un teren de joacă, iar starea de opoziţie nu vă absolvă de responsabilităţi.

Mă gândesc că nicăieri, în lumea civilizată, colegii unui politician care face astfel de afirmaţii nu le-ar fi trecut cu vederea. E de datoria noastră să-i atragem atenţia că ţara are nevoie de ajutor, nu de violenţă. Dacă nu e în stare de mai mult, să plece din spaţiul public.

Dacă vrea să fie mai violent decât au fost poliţiştii, atunci să spună asta în faţa oglinzii, dar nu în faţa ţării şi nu ca lider de partid.