Cătălin-Ioan Nechifor
Cătălin-Ioan Nechifor

Sittings of the Chamber of Deputies of October 12, 2010

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.147/2010
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of October 12, 2010

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.50 Cătălin-Ioan Nechifor - declaraţie politică având ca temă reforma în domeniul educaţiei;

 

Domnul Cătălin-Ioan Nechifor:

Reforma statului este un proces continuu şi fără îndoială apar modificări în timp. în funcţie de evoluţia societăţii româneşti unele direcţii de reformare sunt în sensul aşteptat de români, iar altele nu. Educaţia este unul dintre domeniile vitale ale oricărui stat, indiferent de forma de organizare sau de contextul temporal. Ultimii ani ai societăţii româneşti au adus educaţia pe masa discuţiei publice, de multe ori cu prea multe implicaţii politice, pentru că sistemul modern de educaţie nu ar trebui să aparţină unui guvern sau unei minorităţi, ar trebui să aparţină românilor de mâine prin ceea ce suntem, facem şi învăţăm în prezent.

În acest sens, sunt surprins de modul în care actualul Guvern încearcă să treacă educaţia la sesiunea de corigenţe de toamnă, după ce pe parcursul anului nu s-a găsit înţelegerea necesară pentru a capacita un dialog credibil cu toţi actorii implicaţi în actul educaţiei. Parcursul legislativ al noii legi a educaţiei este aproape de final, aşteptându-se raportul comisiei de specialitate din Senat, condusă, culmea, de un membru de partid al actualei puteri guvernamentale şi parlamentare. Tocmai de aceea pare incredibil ultimul demers al premierului Boc, cel de a cere pur şi simplu angajarea răspunderii Guvernului pe legea educaţiei. Ce răspundere şi ce angajare putem cere acestor guvernanţi care au produs în acest an o amputare a sistemului educaţional românesc, prin închiderea atâtor şcoli din mediul rural şi urban de pe tot teritoriul României? Au reuşit cel mult să condamne viitorul a zeci de mii de copiii care sunt forţaţi acum să se deplaseze kilometri în fiecare zi pentru a avea acces la educaţie. Au mutilat eficienţa şcolară prin simplul fapt că la catedră se află acum cadre didactice plătite sub limita decenţei şi care nu cred că mai au capacitatea de a furniza servicii de educaţie în conformitate cu standardele actuale şi cu nivelul de aşteptare al şcolarilor şi al părinţilor.

Prin reforma înţeleaptă a conducerii de partid actuale, copiii din satul Cotul Dobei, comuna Fântânele, judeţul Suceava, sunt în situaţia pe care am descris-o mai sus. Sunt practic obligaţi să se deplaseze o distanţă foarte mare pentru a avea acces la educaţie, un drept consfinţit prin Constituţie, care mai spune şi faptul că educaţia este gratuită pentru toţi copiii şi tinerii românilor. Zeci de copii vor merge zi de zi la şcoală prin ploaie, prin frig, prin viscol şi ninsoare, pentru că şi-au înrădăcinat nevoia de cunoaştere. În condiţiile în care lumea satelor este subdezvoltată, în condiţiile în care accesul la informaţie şi la cunoştinţe este limitat de precaritatea sistemelor de informare modernă, având în vedere şi situaţia punctuală de insecuritate datorată crizei financiare, cred că sistemul de educaţie ar trebui într-adevăr să devină o prioritate, nu pentru noi - generaţia de acum, ci pentru România de mâine, ai cărei cetăţenii ni-i dorim, cel puţin aşa aştept eu, să fie cetăţeni informaţi, educaţi şi care să deţină cunoştinţele necesare pentru a se putea adapta la noile provocări ce vor veni, ale lumii moderne globale.

Cer puterii vremelnice care conduce destinele românilor să înţeleagă, măcar acum, în al 12-lea ceas, că educaţia nu este un subiect de glumă, ci este un demers de grad zero ca şi importanţă pentru viitorul acestei naţiuni.

Cer guvernanţilor să oprească acest demers de asumare stahanovistă în ceea ce priveşte legea educaţiei şi să procedeze la o analiză extrem de serioasă în ceea ce priveşte riscurile, oportunităţile, avantajele şi ameninţările la adresa educaţiei, ca parte a sistemului de securitate naţional.