Parliamentary debates

Domnul Mircea Valer Puşcă:

Există sau nu eurosceptici în România?

Au rămas mai puţin de paisprezece luni până la aderarea ţării noastre la Uniunea Europeană. Aceasta, bineînţeles, doar în cazul în care autorităţile române vor îndeplini criteriile de performanţă, astfel încât să convingă statele membre că activarea clauzei de salvgardare nu este oportună... Zilele trecute Parlamentul elen a votat, cu majoritate covârşitoare, ratificarea de către Grecia a Tratatului de aderare a României şi Bulgariei la Uniunea Europeană. Cu siguranţă, vor urma alte şi alte confirmări ale faptului că suntem bineveniţi în familia europeană, dacă-o vrem cu adevărat "..

Conform sondajelor de opinie, s-ar părea că în România nu există eurosceptici. Nici la nivelul declaraţiilor politice nu se fac auzite voci care să se opună iminentei aderări. Şi totuşi, parcă ceva se întâmplă... Ar fi fost cazul ca agenda politică să fie dedicată eforturilor de încadrare în graficul de îndeplinire a măsurilor suplimentare necesare şi convenite prin Planul de acţiune privind aderarea României la Uniunea Europeană, plan întocmit de guvern şi monitorizat de Comisia Uniunii Europene. Cu toate acestea, printr-un efort concertat, demn de cauze mai bune, apar noi teme ale agendei politice care n-au nici o legătură cu sarcinile asumate de către autorităţile române... Ultimul care face "deliciul" mass-media, este legat de presupusul abuz al prim-ministrului Călin Popescu Tăriceanu, acuzat că a utilizat ca mijloc de informare de la sursă un... telefon. Întrebările privind legitimitatea şefului guvernului de a se informa, cu privire la o acţiune care poate avea efecte economice importante, a primit răspunsuri care parcurg întregul registru posibil: de la imixtiunea în actul de justiţie, "văzută" de unii care-i cer şi demisia, până la perfecta legitimitate, responsabilitate şi chiar obligaţie a premierului de a fi corect informat... Recunosc, fac parte din cea de a doua categorie, a acelora care consideră că un telefon de informare privind un act excepţional (reţinerea unui cetăţean) este absolut obligatorie, nu numai legitimă! Eu cred ca nu se poate ca răspunderea să nu fie asociată cu dreptul de a acţiona. În ultimă instanţă, Guvernul, în ansamblu, şi prim-ministrul sunt responsabili (atâta vreme cât deţin "puterea") de funcţionarea corectă a instituţiilor şi de corecta respectare a drepturilor fiecărui cetăţean, în cadrul statului de drept. Eu nu concep că ar putea funcţiona un sistem în care rolul să nu fie în locul în care se află responsabilitatea... Pe cale de consecinţă, premierul era, şi este şi în continuare, îndreptăţit să se informeze, ori de câte ori sesizează acte şi fapte în zona celor de excepţie, indiferent care sunt persoanele fizice sau juridice aflate în situaţia respectivă.

Singurul lucru care ar putea fi comentat este cel privitor la corecta îndeplinire a prerogativelor. Acordând prezumţia de nevinovăţie, nu-mi permit să fac speculaţii privind ce se discută la telefoane, cu atât mai puţin la cele din reţeaua STS, în sensul în care unii politicieni şi-au permis s-o facă. Mai mult, dacă ar fi fost o încercare de intimidare, influenţare etc. etc. atunci nu înţeleg de ce abia acum apar cei "deranjaţi" de telefon... Mai mult, dacă aceştia aveau ştiinţă că s-ar fi produs efectiv o impardonabilă imixtiune în activitatea puterii judecătoreşti, aveau datoria s-o sancţioneze atunci, imediat. Dacă n-au făcut-o, pot fi consideraţi complici sau tăinuitori? Sau doar slabi şi laşi... Şi dacă aşa ar sta lucrurile, de unde "curajul" tocmai acum? Sau este vorba doar de plata unor poliţe... Cu siguranţă, dacă "telefonul" a fost altceva decât nevoia de informare, faptul ar fi reprobabil şi, în egală măsură, condamnabil! Dar la fel de reprobabil ar fi şi lipsa de reacţie a celor care ar fi ştiu şi au tăcut... Eu nu pot să cred că a existat vreo încălcare a normelor moralei sau ale regulilor statului de drept! Cred doar că s-a creat o furtună într-un pahar de apă, căutând a se găsi o culpă într-un act absolut legitim... Grav este că dintr-o intenţie s-a făcut un proces de intenţie care poate degenera... Să existe oare, la origine, grupuri de interese eurosceptice? Oare cei care nu se pot opune pe faţă integrării, recurg la astfel de scenarii care segmentează efortul de aderare? Nu ştiu, dar este, cu siguranţă, o temă de meditaţie importantă care trebuie să ne preocupe pe toţi. Asta, dacă nu vrem să ratăm integrarea României în Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007!