Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of June 24, 2008
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.64/2008
Video - Flash & IOS
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of June 24, 2008 |
Sittings of the Chamber of Deputies of June 24, 2008
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.51 | Florea Voinea - declaraţie politică "53,4% au ales «Nu»"; | |||
|
«53,4% au ales "NU"» Într-o perioadă în care atenţia românilor se îndreaptă fie spre rezultatul alegerilor locale, fie spre prestaţia echipei României la Campionatul European de Fotbal, eu am ales să aduc în discuţie o temă de politică europeană, cu consecinţe importante asupra viitorului Uniunii Europene. Este vorba despre rezultatul referendumului organizat în Irlanda pentru ratificarea Tratatului semnat la Lisabona, la data de 13 decembrie 2007. Prin referendumul organizat în data de 12 iunie a.c., irlandezii au respins Tratatul de la Lisabona cu 53,4% pentru "NU", faţă de 46,6% pentru "DA". După respingerea Tratatului constituţional în 2005 de Franţa şi respectiv de Olanda, la numai 3 ani, Europa se vede pusă în faţa unei noi crize instituţionale, a cărei soluţie nu se conturează încă foarte clar pentru oficialii de la Bruxelles. La nivel european, rezultatul negativ al referendumului a stârnit un val de dezamăgire şi a demonstrat că democraţia directă nu poate asigura progresul procesului european. În cazul de faţă, libertatea şi prosperitatea, dar mai ales securitatea a aproape 500 de milioane de cetăţeni europeni au fost decise de cei aproximativ 2 milioane de irlandezi prezenţi la urne. Mesajul transmis de rezultatul acestui referendum este destul de greu de înţeles, având în vedere că, pe de o parte, argumentele pentru votul negativ au avut o legătură directă cu conţinutul şi obiectivele Tratatului iar, pe de altă parte, Irlanda a fost unul dintre principalii beneficiari ai politicilor europene, transformându-se dintr-o ţară săracă într-una care a înregistrat o spectaculoasă creştere economică. În acest moment, nouă, tuturor cetăţenilor europeni, trebuie să ne fie foarte clar că adoptarea acestui Tratat de reformă este o necesitate absolută pentru ca Uniunea Europeană să poată să îşi apere în secolul 21 valorile şi interesele sale. Fără reformele introduse de Tratatul de la Lisabona, aderarea altor state europene la Uniunea Europeană este aproape imposibilă. Summit-ul U.E. care a avut loc la sfârşitul săptămânii trecute la Bruxelles, la care a participat şi prim-ministrul irlandez Brian Cowen, a fost unul crucial pentru Tratatul de la Lisabona. În mod firesc, oficialii europeni au aşteptat ca Guvernul irlandez să prezinte propuneri pentru a putea depăşi împreună această fază dificilă a politicii europene şi pentru ca procesul de ratificare să continue. Aceştia din urmă au propus repetarea referendumului. Pentru a intra în vigoare, Tratatul de la Lisabona trebuie aprobat de toate cele 27 de state membre ale Uniunii Europene, iar Irlanda a fost singura ţară care, potrivit Constituţiei, a trebuit să organizeze un referendum. Exceptând referendumul irlandez, Tratatul de la Lisabona mai trebuie să fie ratificat, pe cale parlamentară, de Belgia, Cehia, Cipru, Italia, Olanda, Marea Britanie, Spania şi Suedia. "Reforma Uniunii Europene este importantă pentru cetăţeni, democraţia şi transparenţa Uniunii Europene. Tocmai de aceea sper că se va reuşi găsirea unei soluţii, astfel încât reformele să poată intra în vigoare până la alegerile europene din iunie 2009". Cu această speranţă şi-a încheiat Preşedintele Parlamentului European, Hans-Gert Pöttering, declaraţia făcută după aflarea rezultatului referendumului. Cu aceeaşi speranţă închei şi eu. |



