Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of May 11, 2010
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.76/2010
Video - Flash & IOS
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of May 11, 2010 |
Sittings of the Chamber of Deputies of May 11, 2010
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ||||
![]() |
1.50 | Florian Daniel Geantă - declaraţie politică cu referire la "Eficienţa fiscală"; | ![]() |
||
|
"Eficienţă fiscală" Trăim momente grele atât din punct de vedere economic, cât şi social. Măsurile ce vor urma a fi implementate sunt de departe deasupra voinţei politice a oricărui partid politic din România, pentru că, în absenţa lor, situaţia poate deveni de necontrolat. Chiar dacă aceste măsuri vor fi implementate, nu înseamnă că şi cauzele aplicării lor vor fi înlăturate. Ne confruntăm cu o realitate usturătoare, şi anume dublarea numărului de angajaţi în sectorul public în perioada 2005-2008, fără nici o raţionalitate economică sau socială. Mai adăugăm acestui aspect ineficienţa fiscală ridicată. La acest lucru au contribuit în mod direct şi foarte activ, atât organismele de control abilitate ale Ministerului de Finanţe, cât şi sistemul judiciar din România. Lipsa unui control economico-financiar riguros, corect, necorupt şi pus în slujba interesului public, a condus la inatractivitatea legalităţii afacerilor pentru majoritatea agenţilor economici. De asemenea, sistemul judiciar din România s-a arătat extrem de îngăduitor cu cei care acţionează în economia subterană, fără să cunoaştem vreun caz notabil de evaziune sever sancţionat de instanţele româneşti. Lipsa controlului şi a aplicării sancţiunilor au dezvoltat în România o adevărată cultură a evazionistului, extrem de nocivă pentru statul român, şi anume: cel care este corect în relaţia cu statul şi îşi onorează datoriile este un fraier, iar cel care încalcă legea şi cumpără bunăvoinţa organelor de control sau a instanţelor este un şmecher. Pe baza unei astfel de raportări la obligaţiile faţă de statul român nu este nicidecum greu de înţeles cum România nu poate depăşi ponderea de 30% venituri bugetare, exprimate în produsul intern brut sau cum concurenţa pe piaţa liberă este puternic alterată de cei care acţionează în economia neagră sau gri. Nu puţini sunt cei care opinează că o reducere a fiscalităţii şi creşterea suportabilităţii fiscale ar aduce în economia oficială mai mulţi agenţi economici oneşti. Am convingerea că, în lipsa unui control financiar-contabil necorupt şi a unor instanţe care să creeze respect faţă de obligaţiile către bugetul de stat, oricât am ajusta nivelul taxelor, nivelul încasărilor se va degrada continuu. Mai cred, de asemenea, că stimulentele şi bonităţile vor acţiona la fel de eficient ca şi sancţiunea în scopul asigurării obiectivelor de bună colectare a taxelor şi impozitelor. |



