Mircia Giurgiu
Mircia Giurgiu

Sittings of the Chamber of Deputies of June 21, 2011

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.83/2011
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of June 21, 2011

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.51 Mircia Giurgiu - despre faptul că "Turismul trebuie încurajat";

 

Domnul Mircia Giurgiu:

"Turismul trebuie încurajat"

Turismul reprezintă o importantă sursă de venit pentru orice stat care are obiective turistice de arătat, în special România care este o ţară binecuvântată din toate punctele de vedere: există mare, munte, staţiuni balneoclimaterice unicat în Europa, Delta Dunării, mănăstirile din Maramureş şi Bucovina şi multe alte obiective turistice.

Numai pentru aceste motive, TVA ar trebui redus, pentru ca turiştii care ne trec pragul să fie conştienţi de faptul că ne dorim să dezvoltăm turismul românesc.

Ca rezultat al recesiunii ce a afectat economia mondială după anul 2000, cererea turistică internaţională a suferit o puternică încetinire începând cu iunie 2008, ce s-a manifestat printr-o scădere a creşterii sosirilor pe plan mondial cu 2% în timpul lunilor de vară boreală. Acest trend negativ s-a intensificat în anul 2009, în unele ţări exagerat de mult, datorită virusului H1N1, şi a dus la un declin mondial de 4% în 2009, cu 880 milioane de sosiri la nivel internaţional, şi o cădere estimată a încasărilor din turism de 6%.

Turismul este vital pentru foarte multe ţări, cum ar fi Egipt, Grecia, Liban, Spania şi Thailanda, şi pentru unele naţiuni-insule (Bahamas, Fidji, Maldive) datorită aportului financiar consistent obţinut din afacerile cu bunuri şi servicii şi oportunităţilor de angajare în industria serviciilor asociată turismului. Industria serviciilor include serviciile de transport (transportul aerian, croazierele, taxiurile) şi serviciile de ospitalitate (cazarea, inclusiv hotelurile şi staţiunile, veniturile din divertisment, cum ar fi parcurile, cazinourile, mall-urile, veniturile din muzică şi teatrele).

Din aceste considerente, sunt de părere că şi România ar trebui să adopte o serie de măsuri care să vină în sprijinul turiştilor, şi de aceea Legea nr.571/2003, coroborată cu HG nr.44/2004 privind Codul fiscal şi Normele metodologice de aplicare, trebuie amendate.