Parliamentary debates

Domnul Cătălin Cherecheş:

"Despre drama emigrantului sezonier"

Toată lumea e convinsă şi declară că agricultura ar putea fi un sector care să revigoreze viaţa economică a României. Dacă ar avea o strategie de dezvoltare coerentă, dacă locuitorii zonelor rurale ar fi stimulaţi să lucreze pământul sau să crească animale.

Dar, din păcate, nu se întâmplă aşa. Cu o agricultură bazată pe subzistenţă, fără posibilitatea de a lucra pământul, fărâmiţat în prea multe parcele, sau de a valorifica produsele agricole, oamenii satelor au ales o altă cale: munca în agricultura altor ţări, după sezoanele de recoltare.

Acum este unul dintre aceste sezoane. Aşa că agricultorii din Maramureş, dar şi din alte zone şi-au adunat recoltele de pe câmp, taie păsările de prin curte şi-şi pregătesc bagajele să plece spre Italia, Grecia sau Spania. Deoarece în decembrie începe sezonul la măslini.

Ei şi-au făcut şi calculele. Dacă nu plouă în lunile de iarnă şi se poate ieşi în câmp zi de zi, câştigurile ajung la peste o mie de euro pe lună; o sumă frumoasă pentru ţăranii din satele maramureşene, care nu câştigă mai nimic de pe seama mălaiului, a grâului sau a cartofilor pe care îi cultivă pe peticele lor înguste de pământ. Fiindcă la noi, agricultura se face parcelat, astfel încât eficienţa e zero. De la această lipsă de perspectivă a apărut o altă formă de... turism. Cel agricol.

Majoritatea celor care practică acest turism agricol nu au locuri de muncă şi se mulţumesc să lucreze fără carte de muncă, fără asigurări de sănătate şi fără contribuţii la sistemul de pensii. Iar când va veni vremea pensionării, vor constata cu tristeţe că nu au anii lucraţi, iar statul le va oferi doar o alocaţie socială.

E zvon de sărbători. Care adună oamenii acasă. Din păcate, sunt mulţi ani de când de sărbătorile de iarnă multe case de maramureşeni, dar nu numai, sunt goale şi cu luminile stinse. Iar colindătorii ştiu că proprietarii lor sunt plecaţi la lucru.

Când vine primăvara, se întorc acasă. Din banii agonisiţi, trăiesc o vreme, îşi plătesc datoriile şi lucrările agricole de sezon, după care aleargă după un loc de muncă. Şi ciclul continuă.

Până când? Este o întrebare al cărei răspuns ar trebui să-i preocupe deopotrivă pe politicieni sau guvernanţi. Această dramă a agriculturii româneşti şi a celor care o practică ar trebui să ne intereseze pe toţi.