Florin-Costin Pâslaru
Florin-Costin Pâslaru

Sittings of the Chamber of Deputies of May 4, 2010

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.71/2010
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of May 4, 2010

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:  
  1.52 Florin-Costin Pâslaru - declaraţie politică intitulată "Modificarea Constituţiei";

 

Domnul Florin-Costin Pâslaru:

"Modificarea Constituţiei"

Modificarea Constituţiei este un veritabil act politic, nu unul politicianist.

Partidele ar trebui să servească interesul public, nu propriile interese electorale

O modificare de substanţă trebuie să vizeze şi raporturile dintre preşedinte şi Parlament. Ar fi util de clarificat dacă şeful statului poate nominaliza un premier după propria voinţă sau este obligat să accepte propunerea unei majorităţi parlamentare, în situaţia în care partidul său nu face parte din aceasta.

În privinţa desemnării miniştrilor, dacă tot îşi asumă costurile politice, premierul ar trebui lăsat să-şi aleagă echipa. Din păcate, Cabinetul Boc insistă ca primul-ministru să nu poată propune revocarea sau numirea unui ministru decât după consultarea prealabilă cu şeful statului. În cazul dreptului preşedintelui de a dizolva Parlamentul s-a operat tot cu jumătăţi de măsură. Guvernul român propune ca acest atribut prezidenţial să fie doar un instrument de presiune la adresa Parlamentului, pentru ca acesta să accepte o anumită propunere pentru funcţia de premier.

Şeful statului poate dizolva legislativul doar dacă acesta respinge două propuneri de premier sau amână sine die votul de învestitură.

Guvernul PDL îşi propune mai degrabă să-i asigure lui Traian Băsescu un mandat liniştit între 2012 şi 2014, în cazul în care actuala opoziţie ar reuşi să pună mâna pe putere, sau, cine ştie, în cazul în care falia dintre preşedinte şi partidul său s-ar adânci.

Această preocupare permanentă riscă să genereze derapaje antidemocratice. Blocarea procesului de demitere a unui preşedinte de către Curtea Constituţională nu este o soluţie tocmai fericită. Decizia trebuie lăsată la mâna poporului, nu trebuie să fie un atribut al Curţii Constituţionale.

Ce s-ar întâmpla dacă s-ar impune demiterea preşedintelui pentru că deciziile sale încalcă flagrant drepturile şi libertăţile cetăţeneşti? Poporul nu şi-ar putea exercita acest drept democratic, pentru că o instituţie cu membri numiţi politic, controlată eventual de partidul preşedintelui abuziv, s-ar opune acestui demers. O astfel de situaţie ar fi un real pericol pentru democraţie.