Parliamentary debates

Domnul Stelică Iacob Strugaru:

"Când vom scăpa de dezechilibre economice structurale"

Fiecare dintre noi suntem în situaţia neplăcută de a merge în faţa cetăţenilor care ne-au mandatat să-i reprezentăm şi să le furnizăm explicaţii pentru măsurile de austeritate convenite cu Fondul Monetar Internaţional. Orice argumente tehnico-economice, sociale sau bugetare sunt insuficiente pentru a convinge românii că reducerea veniturilor lor este soluţia salvatoare pentru economia României.

De peste douăzeci de ani, dezechilibrele macroeconomice structurale nu au găsit un consens politic naţional pentru regândirea din temelii a tuturor verigilor unei economii de piaţă funcţionale. Ne-am bucurat cu toţii în anul 2004 când, în procesul aderării la Uniunea Europeană, am obţinut statutul de economie de piaţă funcţională, deşi orice cetăţean român ştia că acest criteriu nu era şi nu este nici pe departe îndeplinit în România.

În România, problemele macroeconomice majore pornesc de la lipsa de viziune asupra conceperii bugetului de stat şi continuă cu execuţia sa defectuoasă şi dezechilibrată de-a lungul anului. Pe lângă acest lucru şi în ciuda unor relative eforturi, modul în care sunt cheltuiţi în mod eficient banii publici rămâne un deziderat. În continuare, procedurile de achiziţii publice determină cheltuieli ineficiente, chiar frauduloase ale banilor din buget.

Vorbim mereu despre sărăcia bugetului de stat, fără să fi acţionat în vreun fel asupra eficienţei colectărilor veniturilor statului la bugetul de stat, ca pondere în produsul intern brut. Rămân în continuare sectoare largi nefiscalizate sau sectoare care acţionează mai mult de jumătate în economia subterană.

Vorbim mereu despre lipsa investiţiilor, în condiţiile în care statul trebuie să întreţină cheltuieli cu personalul mai mari chiar decât sectorul privat sau programe de asistenţă socială uriaşe.

Vorbim mereu despre vulnerabilitatea sectorului privat, în condiţiile în care numărăm pe degetele unei mâini măsurile concrete de stimulare a acestui sector în România.

Limita la care a ajuns funcţionarea şi sustenabilitatea bugetului de stat al României ne arată că măsurile de diminuare a veniturilor salariale nu sunt decât o soluţie temporară. Dacă ele nu vor fi însoţite de măsuri concrete de reducere a cheltuielilor cu funcţionarea statului şi de măsuri reale de sprijinire a sectorului producător de valoare adăugată, ne vom întoarce din nou în acelaşi punct critic. Măsurile provizorii sunt şi vor rămâne măsuri provizorii.

România are nevoie acum mai mult decât vreodată de strategie economică de dezvoltare pe termen lung, dincolo de interesul politic partizan al vreunui partid politic din România. Sindicatele, cetăţenii şi mediul privat au înţeles acest lucru. Rămâne să înţeleagă acest lucru şi clasa politică din România, angrenată de douăzeci de ani numai şi numai în jocuri politice sterile.