Parliamentary debates

Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu:

"Irosirea unei posibilităţi de redefinire a organizării teritoriale"

Uniunea Europeană a înţeles mai devreme decât statele membre, privite individual, că fondurile europene acumulate din impozitele cetăţenilor europeni nu se pot utiliza pentru acţiunile preferate ale unui primar, consiliu local ori consiliu judeţean şi a impus calea accederii la acestea: regiunile de dezvoltare, cele care au capacitatea de administrare a unor proiecte mai mari, de interes regional, care să acopere nevoile unor comunităţi mai diverse şi mai responsabile.

Proiectele de anvergură regională presupun un grad de eligibilitate mai profund, mai documentat, mai profesionist, ceea ce poate asigura o rezonabilitate coerentă din mai multe puncte de vedere: economic, de oportunitate, tehnic, utilitate majoră, implementare şi administrare etc.

România de aproape 15 ani se mândreşte cu cele 8 regiuni de dezvoltare economică, care sunt criticate de unii, apreciate de alţii, însă pentru perioada postaderare în Uniunea Europeană au avut semnificaţie ca suport, recunoscut şi acceptat, necesar gestionării fondurilor europene, pe toate componentele acestora.

În acelaşi timp, cele 8 regiuni de dezvoltare economică au constituit subiect de neînţelegeri ori de negocieri mai puternice sau mai slabe între judeţele componente, în vederea promovării anumitor proiecte de interes pentru un judeţ dintr-o regiune, dar ignorat în alt judeţ din aceeaşi regiune.

De fapt, prin toate modificările legislative adoptate în această perioadă s-a intenţionat găsirea unor canale de înţelegere între judeţele care sunt arondate regiunilor de dezvoltare economică, având numai caracter de coordonare a unor proiecte făcute prin negocieri, deseori utilizându-se principiul "unul mie, unul ţie..." fără nici o legătură cu atingerea unor obiective de micşorare a diferenţelor existente între judeţe şi între regiunile de dezvoltare economică.

Realitatea noastră românească este mai mereu adaptată, după obiceiul ultracunoscut de a fi descurcăreţi, însă multe din abordări sunt străine spiritului european şi aceasta din cauză că nu s-a luat o decizie esenţială: regiunea de dezvoltare economică funcţionează ca o comunitate responsabilă permanentă şi asigură strategii, programe şi proiecte ca să elimine decalajele, ori este o formă utilizată numai în şi pentru anumite conjuncturi.

După buna tradiţie dâmboviţeană de a face ceva, dar numai pe jumătate, regiunile actuale nu sunt în măsură să acopere un concept, o nevoie, o abordare, o gestionare care să fie caracterizată de economicitate, eficacitate şi eficienţă!

Procesul descentralizării administrative şi mai ales economice de cele mai multe ori a fost transpus în legislaţie în mod demagogic, electoral, politic, nicidecum ca acesta să schimbe statul birocratic, greoi, depărtat de cetăţean, statul colector de impozite şi taxe, dar repartitor de resurse după criterii mai puţin transparente şi clare.

Descentralizarea în ţara noastră este deja privită ca un panaceu şi este afirmată cu emfază!

Descentralizarea a ajuns să fie soluţia la tot ceea ce guvernul nu vrea, nu ştie, nu poate să rezolve sau are alte interese, şi atunci aruncă problema în curtea autorităţilor locale, care, de asemenea, sunt avide de activităţi fără să aibă competenţe profesionale şi organizatorice, nemaivorbind de cele financiare.

Aşa au fost păcălite, trase pe sfoară, autorităţile locale fie judeţene, fie de la nivelul celorlalte unităţi administrativ-teritoriale, care au înţeles de abia ulterior cum din avariţie şi interese meschine locale, din calcule partizane ori personale au ajuns să aibă spitale, de exemplu, pe care au trebuit să le închidă şi să poarte ele responsabilitatea deteriorării accesului la servicii medicale a populaţiei, în locul răspunderii guvernamentale, care a păstrat voinţa şi autoritatea de a aproba înfiinţarea şi desfiinţarea de spitale.

Acelaşi lucru s-a întâmplat şi cu pretinsa concurenţă dintre casele judeţene de asigurări de sănătate, unităţi descentralizate ale Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, realitatea fiind că toate trebuie să se încadreze în sumele bugetate, în puţinele sume colectate, deşi guvernul permite multor societăţi/companii naţionale să nu-şi plătească contribuţiile de asigurări sociale de sănătate, pe lângă alte impozite, taxe, contribuţii.

Totodată, asigurările sociale de sănătate ale CNAS ar trebui să asigure un pachet minim de servicii medicale, dar nedefinit clar, servicii furnizate atât de mediul sanitar public, cât şi de cel privat, creându-se confuzii asupra gamei de servicii decontate, banii neajungând integral pentru nicio componentă a sistemului medical românesc.

Cu alte cuvinte, se mimează descentralizarea şi nu se lasă nimic din banul public să se colecteze şi să se cheltuiască la nivel local, cu excepţia unor sume din impozitul pe venitul persoanelor fizice şi alte mărunţişuri, comunităţile locale stând cu mâna întinsă la mila guvernului pentru sume care au, oricum, destinaţii financiare prin legislaţie.

Migraţia politică isterică de primari, de consilieri locali şi de parlamentari are drept cauză unică accesul la fondurile publice gestionate de guvern în numele nobilei misiuni de a realiza cât mai multe... proiecte locale!

Aş vrea să se înţeleagă că sunt convins că descentralizarea trebuie să fie o politică serioasă şi necesară a statului român, dar nu făcută exclusiv pentru atingerea unor obiective de partid: numiri de politruci în instituţiile descentralizate, o manipulare a opiniei publice, cu diluarea responsabilităţilor guvernamentale, dar şi un acces mai direct la fondurile publice sunt numai câteva argumente pentru a susţine ca procesul descentralizării să se realizeze pe etape şi cu un cadru de guvernanţă conceput şi aplicat potrivit principiilor şi bunei practici de guvernanţă europene.

Bugetul Uniunii Europene alocat statelor membre se poate consuma numai în anumite condiţii, verificabile de instituţii de control foarte exigente, pentru care cu chiu cu vai s-au cristalizat procedurile de lucru, s-au pus în funcţiune o serie de organisme de administrare şi care parcă au început să producă proiecte finanţabile.

Mă gândesc că tot potrivit bunului nostru obicei dâmboviţean, când ceva dă semne că s-a pus pe picioare este obligatoriu să fie desfiinţat, să se modifice, să se întâmple un lucru care să blocheze respectiva activitate!

Se vorbeşte din ce în ce mai mult de o modificare a organizării administrativ-teritoriale a României, în sensul de a împărţi teritoriul ţării în regiuni administrative, renunţându-se la actualele judeţe, principalul motiv invocat referindu-se la economiile cu aparatul birocratic redus, exagerând voit posibilitatea elaborării unor proiecte de mare interes regional, absorbţia mai bună a fondurilor europene.

Uniunea Europeană nu ne-a impus acest proces, iar modalitatea aleasă şi convenită cu Uniunea Europeană a creat mecanismele de lucru şi de accedere la finanţări din fonduri comunitare, sigur, respectând strict legislaţia adecvată.

Întrebarea firească care se pune: de ce este în atenţia unor politicieni, la cel mai înalt nivel, această problemă, această temă?

Răspunsurile pot fi multe şi complexe ori simple, însă eu cred că oricare ar fi acestea, o analiză curată, cinstită ne poate îndrepta către mai multe concluzii:

- probabilitatea ca trecerea de la un sistem de administrare la altul să necesite un timp mai îndelungat, uneori chiar de ani, până când noile structuri vor fi suficient de pregătite să gestioneze cu forţa reuşitei marile obiective strategice şi practice,

- redefinirea obiectivelor strategice, stabilirea unei rute de realizare a acestora, inclusiv identificarea priorităţilor, în condiţii de necunoaştere a unor noi realităţi, de adaptare şi de armonizare a intereselor unor comunităţi care s-au trezit puse împreună şi care trebuie să-şi găsească viitorul,

- alegerea noilor structuri democratice şi începerea funcţionării acestora, cu toate aspectele legate de programe, proiecte în conformitate cu strategiile adoptate, care trebuie însă pregătite, prin consultare, prin analiză şi sinteză, prin evaluarea impactului etc.

Luând în considerare numai cele trei aspecte sesizate se ajunge la constatarea că un asemenea demers are multe puncte slabe, şi, înainte de a pleca la drum, aceste probleme trebuie să-şi găsească soluţionarea corectă, inclusiv modalităţile de surmontare şi încadrare în celelalte constrângeri interne şi externe.

Dacă mai adăugăm că o asemenea modificare are nevoie de o Constituţie revizuită, care să permită declanşarea şi implementarea schimbării organizării administrativ-teritoriale este obligatoriu să verificăm dacă sunt create condiţiile pentru o revizuire a Constituţiei.

Astăzi, precum şi în viitorul previzibil, Parlamentul României nu poate asigura majoritatea de două treimi din numărul total al deputaţilor şi senatorilor, ca atare, discuţiile pe această temă sunt ori speculaţii, ori intenţii utopice, ori deturnări ale opiniei publice de la problemele reale ale ţării şi nerealizările actualei guvernări.

Reorientarea discursului public către teme sensibile ar putea avea efectul scontat, determinând apetenţa pentru subiecte noi, sterile, dar ce contează, dacă lumea uită temporar că fondurile europene nu sunt utilizate decât foarte slab de guvern, că nu se termină proiecte mari, de interes naţional, că unii de la putere se ocupă cu furatul din banii europeni, cu direcţionarea multor fonduri în regim de partid etc.

De aceea, cred că acum România nu are capacitatea politică, intelectuală şi pragmatică de a face o dezbatere serioasă, profundă, transparentă şi economică pe principalele direcţii de dezvoltare ale ţării.

Se pot aduce argumente cu existenţa unor diverse strategii, programe cerute de Uniunea Europeană, deseori cu mari lacune, accentuate de superficialitate, amatorism, documente făcute de neprofesionişti.

România are nevoie de fonduri europene, dar accesarea lor este o problemă a ţării!

România are nevoie de o clasă politică responsabilă şi corectă în transmiterea mesajelor către populaţie, iar abordările economice trebuie să fie fundamentate şi să constituie un angajament general şi pe lungă durată!