Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of November 22, 2011
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.139/2011
Video - Flash & IOS
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of November 22, 2011 |
Sittings of the Chamber of Deputies of November 22, 2011
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.52 | Manuela Mitrea - declaraţie politică intitulată "Tinerii în mirajul drogurilor"; | ![]() |
||
|
"Tinerii în mirajul drogurilor" Tinerii din zilele noastre au devenit familiarizaţi cu noţiunea de drog, tot mai mulţi dintre copiii noştri se droghează, iar vârsta la care începe consumul devine tot mai mică. Potrivit raportului naţional privind situaţia drogurilor pe 2011, prezentat de Agenţia Naţională Antidrog, consumul de droguri în rândul populaţiei României cu vârste cuprinse între 15 şi 64 de ani a crescut îngrijorător în ultimii trei ani. În România anului 2010, 4,3% din segmentul de populaţie de 15 - 64 de ani consumă pentru cel puţin o dată în viaţă un drog, în afară de medicamente de tip tranchilizante, sedative şi antidepresive, luate fără indicaţia doctorilor. Conform aceluiaşi raport, cele mai consumate droguri din România sunt, în continuare, cannabisul şi haşişul. Consumatorii acestor substanţe au fost depistaţi mai ales în marile centre universitare, respectiv Constanţa, Bucureşti, Craiova, Iaşi, Cluj şi Timişoara. Cocaina a fost şi în anul 2011 un drog al marilor oraşe, fără mari modificări faţă de anii trecuţi, când acest tip de drog era semnalat, la consum, îndeosebi în Bucureşti, Constanţa, Timişoara, Cluj-Napoca, Râmnicu Vâlcea, Deva, Sibiu şi Braşov. În timpul verii, însă, punctul fierbinte se mută pe litoral, la concertele şi petrecerile de pe plajă sau de prin cluburi. Judeţul Constanţa este recunoscut ca fiind o zonă cu o problematică axată pe consumul de droguri, datorită existenţei portului care face din judeţul Constanţa o zonă de tranzit şi, din acest motiv, până în prezent au fost identificate aici toate tipurile de droguri. Noutatea principală a ultimului raport este apariţia substanţelor noi cu proprietăţi psihoactive, cunoscute şi ca "etnobotanice", care au ajuns la o prevalenţă îngrijorătoare de 1,9%. Acest fenomen al consumului de droguri a devenit din păcate o problemă din ce în ce mai acută pentru societatea românească. În ultimii ani s-a constatat faptul că România a devenit dintr-o ţară de tranzit a drogurilor de provenienţă asiatică către Europa Centrală şi de Vest, într-o ţară consumatoare. Acest lucru este evidenţiat şi de confiscările care au fost făcute de autorităţile române în ultima perioadă, acest fapt arătând o creştere alarmantă a drogurilor existente pe teritoriul României. Indiferent de cum se numesc sau în ce parte a ţării sunt consumate, toate drogurile sunt periculoase şi produc modificări fizice şi psihologice celor care au căzut în mirajul lor. Vă solicit să ne mai uităm o dată peste pedepsele aplicabile celor care vând moartea albă copiilor noştri şi să le înăsprim. Instituţiilor abilitate cu lupta împotriva drogurilor le-aş cere toleranţă zero faţă de astfel de indivizi. Pe tineri i-aş ruga să asculte bine versurile piesei "Drogurile schimbă tot" a celor de la Paraziţii înainte de a face vreun gest care le-ar distruge viaţa. |



