Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of March 3, 2009
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.24/2009
Video - Flash & IOS
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of March 3, 2009 |
Sittings of the Chamber of Deputies of March 3, 2009
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.53 | Mircia Giurgiu - declaraţie politică intitulată "Priorităţile văzute de la Cluj pentru România"; | ![]() |
||
|
"Priorităţile văzute de la Cluj pentru România" În campania electorală din luna noiembrie 2008 a fost introdus un nou sistem de vot, respectiv votul uninominal. Acest lucru, în opinia mea, nu exclude angajarea pentru proiecte cu impact la nivel naţional. În aceste condiţii, m-am angajat în faţa electoratului şi pentru: Realizarea pachetului legislativ care să reglementeze descentralizarea la nivel naţional. Transferul de competenţe pentru/către administraţiile locale va fi însoţit de transferul integral al sumelor necesare. Realizarea unei comisii parlamentare care, împreună cu partenerii sociali, să redacteze o lege pentru salarizarea bugetarilor în directă corelaţie cu priorităţile de dezvoltare a României. În prezent sunt create discrepanţe majore în sistemul de salarizare pentru bugetari, cu implicaţii negative asupra păcii sociale, asupra calităţii vieţii. Constituirea unei comisii parlamentare pentru realizarea legii învăţământului, care să răspundă cerinţelor actuale de modernizare a învăţământului şi, în egală măsură, să impună reforma în învăţământul românesc. Iniţierea unor modificări legislative care să permită realizarea unor bugete multianuale destinate proiectelor de mare anvergură. În primul rând am în vedere realizarea unui program cu bugetare multianuală predefinită, care să asigure dezvoltarea infrastructurii de transport rutier la nivelul întregii ţări. În acest fel vor fi eliminate discrepanţele existente între diferite regiuni datorate unor finanţări punctuale părtinitoare. Dezvoltarea turismului are nevoie de un cadru legislativ adecvat, care să cuprindă facilităţi fiscale necesare stimulării activităţilor investiţionale, respectiv a iniţiativelor novatoare. Proiectul legislativ presupune o abordare complexă care să cuprindă atât dezvoltarea/pregătirea resursei umane, cât şi infrastructura specifică activităţilor turistice ofertate. Sprijinirea construirii Autostrăzii "Transilvania" Braşov-Borş, prioritară pentru dezvoltarea, din toate punctele de vedere, a ţării, întrucât reprezintă poarta de vest de intrare în România. Având în vedere cele de mai sus, mă angajez şi în faţa dumneavoastră pentru realizarea tuturor acestor obiective asumate în campania electorală, pentru a arăta că uneori promisiunile se îndeplinesc. |



