Parliamentary debates

Domnul Mircea Grosaru:

Declaraţie politică intitulată "Şcoală, familie, societate"

Declaraţia politică de astăzi am intitulat-o aşa, întrucât aceste trei atribute aparţin unui stat civilizat, dacă vrem, oricărui stat european, mai ales cu statut de membru al Uniunii Europene.

România ar trebui ca la cele trei capitole enunţate anterior să reprezinte ceea ce cândva putea susţine cu tărie că este un exemplu de urmat şi pentru alţii.

Dacă ne referim la şcoală, ne putem declara total nemulţumiţi sau depăşiţi de problemele actuale ale acesteia, pornind de la noul model european de elev şi până la cel de dascăl, devenit o problemă majoră a generaţiilor actuale, dar şi a celor care vor urma, cel puţin din perspectiva faptului că odată, sau mai bine zis cu câţiva ani în urmă, şcoala românească producea oameni bine pregătiţi şi teoretic şi practic, însă în prezent nimeni nu mai doreşte parcă să devină nici învăţător şi nici profesor, oricare ar fi acesta.

Familia, aşa cum se prezintă în acest moment, este legată de locul de muncă şi mai mult de copii, fiind nevoită să îşi găsească o cadenţă fie în străinătate, fie undeva unde se poate vorbi de siguranţa unui loc de muncă.

Parcă din ce în ce mai mult, tinerii îşi găsesc această cadenţă în Italia sau în Spania, devenite ţări la fel de familiare ca şi România, pentru foarte mulţi dintre tineri.

Aşadar, cuvântul familie parcă nu mai are aceeaşi esenţă precum altădată, când vechile familii îşi creşteau copiii într-un alt spirit, într-un alt fel, iar societatea, care le include pe amândouă, nu poate fi decât o rezultantă a celor două definite anterior.

Pe bună dreptate că ne punem cu toţii întrebarea: în ce ţară trăim?

Cu toate astea, nu trebuie să uităm că România este ţara în care în ultimii 20 de ani s-au petrecut multe şi se vor petrece şi mai multe, într-un timp mult mai scurt decât în alte ţări, datorită specificului poporului român de a se adapta la orice situaţie.

Desigur că cele trei cuvinte: şcoală, familie, societate au aceeaşi conotaţie şi pentru minorităţile naţionale din România, care se exprimă liber şi fără frica de altădată că cineva le va discrimina, spunându-le "neamţul", "rusul" sau "grecul", "italianul" sau "armeanul".

Pentru statul român, nu a mai rămas decât un pas de făcut din acest punct de vedere, şi acesta se numeşte: Legea privind statutul minorităţilor naţionale din România.

Este un pas pe care îl vom face foarte curând.