Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of October 6, 2009
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.125/2009
Video - Flash & IOS
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of October 6, 2009 |
Sittings of the Chamber of Deputies of October 6, 2009
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.53 | Gigel-Sorinel Ştirbu - declaraţie politică intitulată "Ţara arde, Băsescu şi Boc dansează"; | ![]() |
||
|
"Ţara arde, Băsescu şi Boc dansează" La instalarea acestui guvern la Palatul Victoria premierul Emil Boc a promis un plan anticriză în 10 puncte, din care ulterior s-au adoptat 28 de măsuri. Odată cu încheierea primului semestru asistam la un discurs triumfalist din partea aceluiaşi Emil Boc, care anunţa implementarea cu succes a întregului pachet de măsuri anticriză, cu excepţia a patru dintre ele, şi scotea din buzunar încă 32 de soluţii menite să scoată ţara din cea mai profundă criză economică. Toate bune şi frumoase, numai că aceste fabuloase pachete de măsuri anticriză nu au avut până acum niciun rezultat pozitiv şi nici nu vor produce prea curând efecte. Degeaba se laudă premierul Boc cu o rată a şomajului încă redusă, din moment ce lună de lună aflăm cum o nouă companie fie îşi închide porţile, fie îşi restrânge activitatea. Or, astfel de măsuri se traduc în disponibilizări de personal. Ba, mai mult decât atât, chiar şi companiile de stat au anunţat în următoarea perioadă disponibilizări masive, unele dintre ele vizând până la o treime din personalul actual. Şi atunci, ne întrebăm ce statistici foloseşte premierul Boc? Pentru că în mod evident nu le citeşte pe cele furnizate de economia reală. Până unde merg minciuna şi fariseismul acestui guvern, preocupat doar de dorinţa de a pune stăpânire pe întregul aparat de stat, prin orice tip de mijloace, care nu vor exclude cu siguranţă nici frauda, în scopul de a asigura un nou mandat la Cotroceni şefului suprem, domnului Traian Băsescu. Pentru că toate acţiunile recente ne-au dovedit un singur lucru: Traian Băsescu şi guvernul acestuia nu sunt interesaţi de lupta împotriva crizei economice, aşa cum recent a şi declarat şeful statului. În tot acest timp în care liderii PD-L îşi împart funcţii şi demnităţi, ţara se afundă tot mai adânc în recesiune, iar românii se confruntă tot mai serios cu lipsa resurselor materiale pentru asigurarea traiului de zi cu zi. Tot mai mulţi români intră în şomaj, fără speranţa de a-şi găsi un loc de muncă prea curând, pentru că guvernanţii blochează în continuare demararea unor proiecte de investiţii publice ample, menite să atragă forţa de muncă disponibilizată şi să deblocheze astfel economia ţării. Domnule Boc, ne vorbiţi de luni de zile de rata şomajului. Ne-am săturat de vorbe goale şi de declaraţii triumfaliste fără conţinut. Economia unei ţări nu se guvernează prin vorbe, ci prin cifre. Veniţi în faţa naţiunii şi spuneţi un singur lucru: câte locuri de muncă au fost create de la începutul mandatului dumneavoastră? |



