Horia Văsioiu
Horia Văsioiu

Sittings of the Chamber of Deputies of June 20, 2006

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.107/2006
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of June 20, 2006

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.54 Horia Văsioiu - declaraţie politică intitulată "Reforma în justiţie trebuie să continue";

 

Domnul Horia Văsioiu:

Declaraţie politică intitulată "Reforma în Justiţie trebuie să continue"

Pe 16 mai, când în Parlamentul European a fost prezentat raportul de ţară, oficialii europeni au vorbit, la capitolul justiţie şi anticorupţie, despre "continuarea progreselor deja înregistrate" şi consolidarea lor, atestând astfel faptul că în România reforma a avut un succes ce trebuie continuat. Mai mult, comisarul pentru extindere, Olli Rehn, a declarat: "Dacă ne uităm la progresele României în ultimele 14 luni, vom vedea o reformă aproape completă a sistemului judiciar în combaterea corupţiei şi a crimei organizate".

În acest context, consider de o importanţă vitală întărirea sprijinului pe care putem să-l acordăm doamnei ministru Macovei în continuarea reformării justiţiei. Un exemplu în acest sens a fost votul dat în Cameră Codului penal şi Codului de procedură penală.

Chiar dacă au fost discuţii dure, chiar dacă s-au făcut mici compromisuri, prin adoptarea unor amendamente, am dovedit că, prin seriozitate şi responsabilitate, putem pune şi noi umărul la aşezarea justiţiei pe un făgaş normal. De reforma în justiţie depind atât de multe lucruri încât consider că aceia care încearcă să obstrucţioneze acest proces încalcă grosolan mandatul încredinţat de alegători şi, practic, nu mai au ce căuta în Parlament.

Mai este mult de muncă în acest domeniu, iar raportul prezentat de Consiliul Superior al Magistraturii, cât şi observaţiile făcute de ministrul justiţiei pe marginea acestuia dovedesc acest lucru.

Avem nevoie, la nivelul instanţelor, dar şi al Consiliului Superior al Magistraturii, de valori morale şi manageriale la standarde mai ridicate. Sunt unele instanţe ce cu greu reuşesc să-şi motiveze sentinţele, iar controlul asupra judecătorilor şi procurorilor lasă de dorit. Nu mai vorbim de competenţă şi o întreagă reţea de nepotisme şi complicităţi, ce impietează asupra calităţii actului de justiţie. Ne-am săturat cu toţii de oamenii obişnuiţi care bat pragurile birourilor parlamentare, nemulţumiţi de modul în care justiţia le-a rezolvat problemele. După cum ne-am săturat de abundenţa de vicii de procedură ce apar, cel mai ades, în cazul actelor de mare corupţie.

În lumina celor declarate, consider că un pas important în reformarea justiţiei şi asanarea vieţii publice şi politice este adoptarea cât mai grabnică a reglementărilor privind Agenţia Naţională de Integritate. Acest lucru ar dovedi că România ar mai rezolva o problemă majoră de ordin legislativ şi instituţional.

Cine se teme de Agenţia Naţională de Integritate se teme de o administraţie publică şi de o viaţă politică mai curată, pentru că, aşa cum arată şi opinia societăţii civile, citez: "Priorităţile României sunt creşterea integrităţii publice prin prevenirea şi combaterea corupţiei, combaterea conflictelor de interese, consolidarea liberei concurenţe şi creşterea transparenţei".