Parliamentary debates

Domnul Gheorghe Chiper:

Declaraţie politică: "O explicaţie plauzibilă a necultivării terenurilor".

Este cert faptul că a cultiva terenurile agricole cu cereale sau plante furajere constituie astăzi, la noi, o "afacere" păguboasă, la propriu şi la figurat, indiferent de statutul agricultorului - fie el ţăran cu gospodărie mică, de subzistenţă, fermier cu activitate bine dimensionată economic şi corespunzător dotată, fie chiar mare societate agricolă, care practică o agricultură modernă şi la parametri ridicaţi.

Din cauza preţurilor de vânzare a produselor agricole, fiecare din cei menţionaţi mai sus se vede şi în această toamnă pus în situaţia de a renunţa - nu fără dezamăgire - la înfiinţarea culturilor din noul an agricol. Pe de o parte, se ştiu cheltuielile care trebuie angajate imediat - sămânţă la preţuri duble faţă de acum doi ani, materiale, combustibil şi tarife la lucrări care echivalează în cereale cu de 2-3 ori mai mult decât preţul lor din 2004.

Pe de altă parte, este tot mai sigur faptul că, nici la anul, preţurile de valorificare a producţiei nu vor acoperi costurile, iar cumpărătorii vor fi tot mai puţini. Vor fi, desigur, ofertanţi mai mulţi (din import) care produc la randamente superioare şi cu subvenţii substanţiale.

Este drept, sunt şi la noi societăţi, asociaţii sau persoane fizice care se încumetă să reia ciclul de producţie - cei mai mulţi temerari şi împătimiţi ai pământului - care dispun de activităţi integrate, având posibilităţi de creştere a animalelor, procesare şi desfacere pe piaţă a produselor prelucrate de pe propriile terenuri agricole.

Aş spune că şi cei mai mulţi din ţăranii cu loturi mici pot să-şi facă astfel de calcule: este necesar şi se rentează economic să cultivi cereale şi furaje pentru a creşte animale şi păsări în gospodăria proprie, pentru autoconsum, dar şi pentru piaţă.

Dar, la noi se ştie, acestea sunt interzise pentru vânzare în târguri şi oboare de mult timp, ceea ce creează un blocaj comercial pentru cea mai mare parte dintre ţărani.

Urmarea firească a acestei situaţii? Renunţarea la animale şi abandonarea cultivării terenurilor şi, implicit, diminuarea drastică a resurselor lor materiale şi financiare. Totul datorită unei măsuri administrative care nu are nici o justificare, pentru că prevenirea îmbolnăvirilor la animale (motivaţie invocată adesea ca venind din partea U.E.) nu se face pe această cale, iar comercializarea lor în pieţe este de abia acum mai justificată, când avem animale crotaliate în cea mai mare parte. Sau, probabil, şi această evidenţă din sectorul animalier este doar pe hârtie operaţională, neputând asigura o urmărire reală la mişcării animalelor?