Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of March 18, 2008
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.31/2008
Video - Flash & IOS
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of March 18, 2008 |
Sittings of the Chamber of Deputies of March 18, 2008
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.54 | Filip Georgescu - apel la stoparea privatizării companiei farmaceutice "Antibiotice" Iaşi; | ![]() |
||
|
După un deceniu şi jumătate de bâjbâieli în demersul revenirii la relaţiile capitaliste de producţie, privatizarea societăţilor de stat, realizată sub semnul unei corupţii generalizate, se apropie de sfârşit. Cele 600-700 de întreprinderi economice de importanţă secundară care se mai află în proprietate publică vor face şi ele în scurt timp obiectul unor tranzacţii mai mult sau mai puţin benefice pentru români. Dacă ne gândim că SIDEX, ALRO, PETROM, PETROMIDIA, BCR şi mulţi alţi piloni ai economiei naţionale au fost vânduţi la preţuri derizorii, uneori sub nivelul comisioanelor încasate de "negustorii guvernamentali", la fel de isteţi ca legendarul nostru erou popular Tândală, cel ce vindea carul cu boi pe o gâscă, atunci putem spune că privatizarea a constituit cel mai mare jaf cunoscut vreodată, care a pricinuit ţării prejudicii de zeci de miliarde de euro. Am vândut gigantul SIDEX la un preţ de 30 de ori mai mic decât cel pe care-l solicită autorităţile de la Kiev pentru Combinatul siderurgic de la Krivoirog, similar cu cel de la Galaţi. Am dat pe nimica toată ALRO, când aluminiul a devenit un material strategic, am făcut pomană fără lumânare cu PETROM-ul (înstrăinat la un preţ de 20-30 de ori mai mic decât cel real), încât, pe bună dreptate, ziarul "Kronen Zeitung" scria după încheierea tranzacţiei: "Atunci când OMV a cumpărat PETROM-ul din România, a cumpărat, de fapt, o a doua Austrie". Şi încă o anomalie. Adepţii înfocaţi ai privatizării nu sunt capabili să explice de ce statul român a fost obligat să renunţe la patrimoniul său, intrat în parte în proprietatea altor state (Austria, Grecia, Franţa). Şi iată, în aceste zile, pe tapet se află o nouă privatizare cu cântec - "Antibiotice Iaşi", capabilă să aducă noi şi mari prejudicii ţării, îndeosebi pe termen lung, pe care Cabinetul Tăriceanu refuză să le ia în calcul. Principalul argument pentru accelerarea haotică a privatizării a fost acela că statul este un administrator prost, care decapitalizează societăţile aflate în patrimoniul său. Contrar unei asemenea gogoriţe, "Antibiotice" Iaşi se dovedeşte o companie de stat rentabilă, cu o cotă de piaţă de 3,1% în 2007, cu o cifră de afaceri de 68,5 milioane de euro şi un profit brut de 10 milioane de euro realizat anul trecut. Mai mult, societatea ieşeană se află în faţa unor perspective optimiste. În 2012 profitul său va fi de trei ori mai mare decât anul trecut, iar investiţiile de dezvoltare pentru perioada 2008-2012 vor fi de 20 milioane de euro. Atunci, de ce trebuie neapărat vândută o asemenea societate profitabilă? Cine are interesul să mătrăşească şi ultimul şurub românesc? Nu cumva cei care dau în strepezi după această privatizare au interesele lor meschine, pe care nu vor să le scape în puţinul timp pe care îl mai au de stat la guvernare? Se ştie că societatea ieşeană este una de importanţă strategică. Ce ne facem în cazul unor epidemii, calamităţi sau confruntări armate? Cumpărăm antibiotice la preţuri exorbitante, fiindcă nu le mai avem pe ale noastre la costuri rezonabile? Dar dacă noul patron va renunţa la profilul actual al societăţii, mai cu seamă că licitaţia cu strigare nu-l împiedică să recurgă la un asemenea gest, şi se va apuca să fabrice cosmetice sau nasturi? Nu cumva cumpărătorul este interesat de cele 40 de hectare din jurul societăţii, pe care ar putea să le vândă extrem de benefic, cu 2000 de euro m.p.? Şi, în ultimă instanţă, nu cumva în spatele acestei privatizări grăbite sau mai ales suspecte stă vreo mare companie străină de medicamente, care vrea să scoată "Antibiotice Iaşi" nu numai de pe piaţa externă, dar şi de pe piaţa internă, pentru a ni se impune un monopol şi în această privinţă? În faţa unei hotărâri a Curţii de Apel din Iaşi, Guvernul s-a văzut nevoit să sisteze privatizarea. Dar, aşa cum afirmă funcţionarii politici de la AVAS, doar temporar. Cerem Comisiei pentru sănătate din Camera Deputaţilor, Parlamentului să împiedice privatizarea ultimei companii farmaceutice româneşti, aflată în patrimoniu public, şi să dejoace acest nou joc mafiot. |



