Parliamentary debates

Domnul Florian Popa:

"Deziderate în învăţământul medical universitar"

În România, numărul de medici la 100.000 locuitori este de 192, mai mic decât cel din Uniunea Europeană, iar sistemul de sănătate se caracterizează prin management ineficient în spitalele publice, inegalităţi privind finanţarea regională, deficit de medici în mediul rural. Îmbunătăţirea sistemului de sănătate impune eforturi convergente ale instituţiilor de învăţământ medical, ale organismelor Ministerului Sănătăţii, ale Casei Naţionale a Asigurărilor de Sănătate, dar şi ale comunităţilor locale. Se impun modificări ale politicii medicamentului, prin recalcularea preţurilor şi relansarea producţiei de medicamente şi produse biologice de uz uman în România. De asemenea, trebuie găsite metode de stimulare a medicilor care îşi desfăşoară activitatea în mediul rural.

Mai mult decât în oricare alt domeniu, în domeniul medical, pregătirea pe băncile facultăţii şi pregătirea profesională continuă ulterioară sunt singurele modalităţi de a putea răspunde aşteptărilor populaţiei de la comunitatea academică medicală, atât în ceea ce priveşte obţinerea de performanţe în îngrijirea sănătăţii populaţiei, cât şi pentru progresul cercetării în acest domeniu.

Aşadar, în învăţământul universitar medical, membrii comunităţii academice, cadrele didactice-medici din învăţământul universitar medical şi farmaceutic trebuie să obţină performanţe colective în beneficiul comunităţii, pentru a răspunde nevoilor de sănătate ale populaţiei. Fiecare membru al comunităţii universitare are datoria să contribuie individual la performanţele colective şi trebuie să se perfecţioneze continuu în activităţile academice şi clinice.

Dacă în ţările avansate ale lumii misiunea învăţământului universitar medical este promovarea excelenţei în procesul didactic şi în cercetare, dar şi satisfacerea cerinţelor de îngrijire a sănătăţii populaţiei, în ţări ca România, învăţământului universitar medical îi revine suplimentar sarcina să recupereze decalajele faţă de ţările avansate, să atingă nivelul de performanţă european în activitatea educaţională şi clinică, să atingă standardele internaţionale în calitatea pregătirii studenţilor.

Raportat la Uniunea Europeană, în România, pregătirea pentru rezidenţiat este prea lungă, între 3-7 ani. Se impune o legislaţie stabilă, armonizată cu legislaţia Uniunii Europene, şi realizarea unui capitol special dedicat învăţământului medical în Legea învăţământului.

Este necesară diversificarea rezidenţiatelor cu noi specializări, sprijin bugetar pentru centre de excelenţă în medicină, accesarea de fonduri de la Banca Mondială pentru realizarea unor clinici private.

Având în vedere autonomia universitară şi nevoia unei descentralizări autentice, finanţarea ministerială trebuie făcută în funcţie de performanţele universităţilor de medicină publice şi private. În acest fel, învăţământul universitar medical are şansa să menţină dialogul cu lumea ştiinţifică internaţională de pe poziţii egale, pentru a putea contribui la progresul real al asistenţei medicale din România.