Ioan-Nelu Botiş
Ioan-Nelu Botiş

Sittings of the Chamber of Deputies of March 23, 2010

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.38/2010
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of March 23, 2010

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.54 Ioan-Nelu Botiş - declaraţie politică având tema "Prioritizarea măsurilor anticriză";

 

Domnul Ioan-Nelu Botiş:

"Prioritizarea măsurilor anticriză"

Ne aflăm în plină criză economică, nu este o ipoteză, este un fapt real. Cu toţii ne dorim ieşirea cât mai repede din criză, şi în acest sens facem propuneri şi măsuri aniticriză. Măsuri cu aplicabilitate imediată, pe termen scurt, mediu şi lung. Sunt mai multe tipuri de măsuri sau direcţii majore de acţiune: încurajarea investiţiilor, stimularea pieţei muncii, prin crearea de noi locuri de muncă, raţionalizarea cheltuielilor bugetare, accesarea şi utilizarea eficientă a fondurilor europene, subvenţii pentru agricultură, facilităţi fiscale şi cred că lista ar putea continua.

Toate programele enumerate sunt bine-venite şi sunt foarte bine gândite pentru ieşirea din criză, însă ceea ce consider esenţial este prioritizarea lor. Veţi spune că toate sunt esenţiale, aşa este, însă, ca şi în viaţă, unele sunt primordiale iar altele vor succede celor din linia întâi.

Sunt programe cuatificate puternic, însă trebuie să ne stabilim foarte corect ordinea, şi aş dori să propun să ne orientăm în primul rând spre infrastructură şi spre agricultură. Sunt două măsuri din două domenii economice diferite, dar care au menirea de a crea noi locuri de muncă, de a atrage investitorii şi de a dezvolta atât sectorul agricol, alimentar, dar şi alte sectoare din domeniul industrial (exemplu - obţinerea materialelor pentru irigaţii).

Pe toţi ne îngrijorează coşul zilnic, statisticile ne arată că banii destinaţi sunt din ce în ce mai puţini, fără a ţine cont de rata inflaţiei şi de creşterea preţului produselor alimentare. Un accent mai mare destinat agriculturii, prin acordarea de vauchere agricole producătorilor agricoli, ar relansa acest sector economic. Nu am auzit nimic despre organizarea burselor produselor agricole, este o altă iniţiativă pe care o propun reprezentanţilor instituţiilor deconcentrate din domeniul agricol. Bursa este un loc în care se întâlneşte cererea cu oferta, va fi un punct de plecare în stabilirea preţurilor de către producători, am elimina intermediarii, am încuraja, prin publicitatea care se va face, consumul produselor româneşti, şi am încuraja până la urmă exportul produselor noastre, şi nu importul. Îmi doresc să aud cât mai repede de bursa legumelor, bursa fructelor, bursa cerealelor, bursa zootehniei şi, de ce nu, de burse specializate, spre exemplu: bursa căpşunilor, bursa merelor.

În România s-a încetăţenit ideea că poate să facă agricultură oricine. Este timpul să lăsăm specialiştii să-şi spună cuvântul, le dăm şansa de a ne arăta ce înseamnă competitivitatea, eficienţa şi valoarea unui produs, ne dăm nouă tuturor şansa unei vieţi mai bune şi mai sănătoase.