Parliamentary debates

Domnul Gheorghe Ciobanu:

"Economia? Ne merge mai bine, dar nu trebuie să scădem ritmul reformelor"

Observ cu oarecare bucurie că tonul articolelor de analiză economică apărute în presa românească este tot mai bun. Dacă la începutul anului, atunci când Guvernul vorbea despre creştere economică, mai toată lumea spunea că suntem prea optimişti, iată că, la câteva luni distanţă, lucrurile încep să se îmbunătăţească.

Exporturile au crescut, producţia industrială aşijderea, consumul se păstrează în parametrii doriţi. Sunt semne bune că direcţia urmată este corectă.

Din punct de vedere social, lucrurile s-au mai stabilizat. Salut, pe această cale, deciziile sindicatelor de a pune stavilă protestelor de stradă. Comunicarea continuă şi conlucrarea sunt singurele căi în care putem să ajungem la liman. Aici nu există supravieţuitori individuali. Fie ieşim cu toţii din criză cu bine, fie nu iese nimeni. De aceea, abnegaţia şi hotărârea Guvernului de a tăia din salariile foarte mari de la buget, de a limita pensiile speciale şi, în fine, analiza reducerilor de personal bugetar excedentar, este de bun augur. Vine exact în momentul în care reducerile de personal din mediul privat s-au oprit - cine a avut de făcut reduceri de personal, le-a făcut anul trecut deja. De-acum încolo, la "privaţi" încep angajările. Astfel că eventualele persoane disponibilizate de la stat au şanse să fie reabsorbite într-un timp relativ scurt în câmpul muncii.

Mulţi se vor grăbi să spună că, în condiţiile unei creşteri economice prognozate pentru acest an, disponibilizările din segmentul bugetar sunt nenecesare. Aş îndrăzni să afirm că lucrurile stau exact pe dos. Pe noi nu ar trebui să ne intereseze numai ce se întâmplă anul acesta, ci ce se întâmplă şi anul viitor. Dacă anul acesta avem creştere economică de 1,3%, iar anul viitor de 1,8%, în loc de 3% sau mai mult, numai pentru că nu am ştiut să restructurăm când trebuia, atunci e clar că decizia rămânerii pe această variantă de schemă bugetară este una profund dezavantajoasă. Ca să avem creştere economică stabilă şi sustenabilă, ca să nu ne mai bazăm exclusiv pe bule speculative, precum domnul Tăriceanu în timpul bulei imobiliare, trebuie să reducem costurile pe care le are statul în a-şi susţine propria existenţă.

Nu există riscul să ajungem ca Grecia, dar, aşa cum spunea şi consilierul BNR Lucian Croitoru, dacă luăm bani de la FMI şi UE şi nu facem restructurări, păstrăm cheltuielile la acelaşi nivel, nu am rezolvat nimic. Aşa cum văd eu lucrurile, banii de la FMI sunt tocmai un stimulent pentru punerea în aplicare a reformelor. Acordul cu FMI, dus la bun sfârşit cu respectarea condiţiilor impuse, va duce la creştere economică stabilă şi sustenabilă în timp.

Nu sunt însă aici ca să am o atitudine triumfalistă asupra a ceea ce se întâmplă în economia românească. Nu este nici rolul meu şi nici timpul potrivit ca puterea politică să facă acest lucru. Trebuie însă să remarc faptul că hotărârea de a nu creşte taxele pe perioadă de criză economică, chiar cu riscul încasărilor bugetare, se dovedeşte a fi avantajoasă în timp. Mediul economic românesc are nevoie de semnale consistente, are nevoie să arătăm că există o strategie fiscală coerentă în timp, că nu oscilăm ca trestia în funcţie de cum bate vântul. Investitorii trebuie să ştie la ce să se aştepte şi atunci când este creştere economică, şi atunci când avem parte de contracţie economică.

O observaţie punctuală în raport cu creşterea euro faţă de leu: este cea mai avantajoasă decizie pe care o putea lua BNR, de a nu interveni pe piaţă într-un sens sau altul, şi de a-i avantaja astfel pe exportatori, în condiţiile în care ei obţin acum mai mult pentru bunurile produse. Se încurajează astfel şi creşterea producţiei industriale.

La sfârşit, trebuie să punctez încă o dată că băncile, din păcate, nu prea ne ajută. Şi, sincer, nu prea înţeleg de ce. Dintre toţi europenii, românii sunt cei mai buni platnici ai creditelor contractate. În condiţiile în care BNR a scăzut pragul rezervelor minime obligatorii, a scăzut dobânda de referinţă, nu pot să înţeleg de unde vin aceste dobânzi extrem de mari pe care le cer băncile la acest moment. Prudenţa excesivă nu este justificată în acest moment şi poate limita deopotrivă apropierea pragului relansării economice, dar şi profiturile proprii ale băncilor. E bine pe de o parte că forţează firmele, mai ales IMM-urile, să se finanţeze din venituri proprii, nu din credite. Pe de altă parte, nu văd la bănci vreo dorinţă de a-şi reduce cheltuielile proprii - este singurul sector economic (privat sau de stat) unde nu s-au operat reduceri de personal sau ale fondurilor de salarii, ba din contră. Consider că a cam venit timpul să dea drumul la creditare.

În final, această declaraţie politică se doreşte o observaţie de parcurs. Se pune şi un diagnostic: începe să ne fie mai bine, dar nu trebuie să ne culcăm pe-o ureche.