Teodor Atanasiu
Teodor Atanasiu

Sittings of the Chamber of Deputies of May 11, 2010

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.76/2010
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of May 11, 2010

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:  
  1.53 Teodor Atanasiu - declaraţie politică cu titlul "La un an de mariaj cu FMI, s-a terminat brusc mierea conjugală";

 

Domnul Teodor Atanasiu:

"La un an de mariaj cu FMI, s-a terminat brusc mierea conjugală"

Diletantismul fără margini al miniştrilor care s-au perindat prin cele patru cabinete ale domnului Boc şi demagogia acestora, dusă permanent până la paroxism, au adus România în sapă de lemn şi au determinat în aceste zile FMI să pună piciorul în pragul unui mariaj ratat, după numai un an.

După alunecarea Greciei pe toboganul haosului, reprezentanţii Fondului au vrut să se instaleze în pas alert la frâele guvernamentale ale României, în speranţa că vor reuşi să mai recupereze ceva din timpii morţi ai ultimei echipe a domnului Boc.

Nepăsarea PDL-iştilor, închişi până acum în Turnul de Fildeş al Palatului Victoria, amânarea la nesfârşit a măsurilor de reducere a cheltuielilor publice, minciunile repetate privind blocarea posturilor şi reducerea de personal bugetar, precum şi aruncarea banilor pe tot felul de contracte fără rost, dar benefice partidului şi prietenilor acestuia, sunt numai câteva din deciziile anticriză puse în aplicare, cu mare interes, de premierul Boc şi ai săi colegi portocalii.

La un an după încheierea acordului cu FMI, reprezentanţii acestuia s-au lămurit definitiv că partenerul contractual, Guvernul Boc, ridicat, de câteva luni, la rang de al IV-lea, una spune şi alta face, deoarece pe măsură ce mai trece un trimestru, visele roz ale premierului Boc devin din ce în ce mai negre, atât pentru români, cât şi pentru Fond.

În acest context, al vorbelor goale, trâmbiţate în tot acest timp de premierul Boc, al promisiunilor neonorate nici măcar pe sfert şi al optimismului debordant, afişat cu orice ocazie publică, dar uşor de transformat în coşmar, la o simplă analiză statistică, Fondul este îndreptăţit, la ceasul bilanţului, să ceară implementarea unor măsuri rapide, pentru a putea susţine deficitul bugetar convenit în acord.

După câteva zile de discuţii între Guvernul domnului Boc şi reprezentanţii FMI, în care zvonistica posibilităţii măririi t.v.a. şi a cotei unice a inflamat atmosfera publică, domnul preşedinte Băsescu ne-a demonstrat din nou, ca nu cumva să mai avem vreun dubiu la această dată, că numai ce vrea dumnealui contează în această ţară, că România nu are nici guvern, nici premier şi nici măcar vreun ministru, îndreptăţiţi vreunul dintre ei să facă ceea ce scrie în Constituţie. Este suficient că avem în fruntea ţării un preşedinte cu numele de Băsescu, aflat la al doilea mandat şi acest fapt îi conferă, de ce nu, puteri absolute. De aceea, dumnealui a ieşit în aceste zile la rampă, cu propriile decizii privitoare la aşa-zisa salvare a economiei, utilizând nonşalant atribuţiile Guvernului şi ale premierului Boc, motivând prin acest demers, că ceea ce a hotărât reprezintă singura soluţie prin care se mai pot respecta condiţiile impuse de FMI.

Astfel, potrivit preşedintelui Traian Băsescu, de la 1 iunie, salariile bugetarilor din administraţia locală şi centrală vor fi diminuate cu 25%. De asemenea, salariul minim în sectorul bugetar va scădea de la 705 la 600 de lei, iar pensiile şi ajutorul de şomaj vor fi reduse cu 15%.

Pentru a salva onoarea guvernelor PDL-iste, cu domnul Boc pe post de ecou prezidenţial, povara a fost din nou aruncată de preşedintele Băsescu pe umerii bugetarilor şi al pensionarilor. Nimic mai simplu, le transmite preşedintele: dacă vor să mai trăiască în România, aceştia nu au decât să plătească factura prostiei portocalii fără margini.