Corneliu Momanu
Corneliu Momanu

Sittings of the Chamber of Deputies of April 19, 2005

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.51/2005
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of April 19, 2005

  1. Intervenţii ale deputaţilor:
  1.55 Corneliu Momanu - intervenţie "despre politica antiinvestiţională a P.S.D. şi consecinţele ei";

Domnul Corneliu Momanu:

"Despre politica antiinvestiţională a P.S.D. şi consecinţele ei"

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Nu cu mult timp în urmă, Marian Oprişan declara public că Vrancea nu are nevoie de investitori străini pentru că, citez din memorie, "trebuie încurajaţi investitorii autohtoni". Preşedintele organizaţiei judeţene a P.S.D. nu putea să fie mai clar în a recunoaşte astfel o politică de dezvoltare sinucigaşă din punct de vedere economico-social, care astăzi începe să îşi arate rezultatele.

În ultimii patru ani, prin lipsa de viziune şi promovarea exclusivă a intereselor economice şi financiare de clan, administraţia P.S.D. a condamnat judeţul Vrancea la subdezvoltare, trâmbiţând, în schimb, "marele realizări" în campania electorală.

Nu vom face acum referire la acestea, fiind bine ştiute scandalurile apărute în jurul multor astfel de "realizări" şi a firmelor de partid către care au fost direcţionaţi banii publici. Fără o strategie de dezvoltare realistă, judeţul a fost lăsat la voia întâmplării şi a intereselor de grup pentru că "trebuiau încurajaţi investitorii autohtoni". Evident, din aceeaşi familie de interese. Puţinii investitori străini care au încercat să-şi deschidă afaceri în judeţ au fost puşi pe fugă de climatul profund corupt, de birocraţia şi de abuzurile unei administraţii care lucra nu în interesul comunităţii, ci al P.S.D.

Ani la rând, realitatea economică a judeţului a fost cosmetizată. Codaşă la investiţii, Vrancea a fost prezentată ca judeţul din Moldova cu cea mai scăzută rată a şomajului. Nu s-a vorbit nici o clipă de zecile de mii de vrânceni care au plecat să câştige o pâine în Italia, Spania sau alte ţări din Europa.

Potrivit datelor oficiale, aproape jumătate din industria judeţului Vrancea se bazează pe industria textilă şi de confecţii. Este o realitate faptul că primele semne ale declinului acestei industrii se văd deja şi produc efecte în privinţa disponibilizărilor de personal. Aş numi drept o inconştienţă faptul că autorităţile locale au ignorat cu desăvârşire iminenţa declinului industriei de lohn, o dată cu apropierea României de momentul integrării europene şi cu scumpirea mâinii de lucru autohtone.

Ne aflăm acum în situaţia de a identifica, în cel mai scurt timp posibil, soluţii pentru a răspunde acestei probleme sociale care devine tot mai acută. O dată cu câştigarea alegerilor generale, Alianţa D.A.-P.N.L.-P.D. se află în faţa unei provocări căreia va trebui să îi răspundă cu viziune şi profesionalism. Pentru Vrancea, investiţiile străine ar reprezenta o gură de oxigen atât din punctul de vedere al reintegrării forţei de muncă disponibilizate, cât şi pentru dezvoltarea economică a judeţului.

Această declaraţie politică se constituie într-un apel către investitorii străini, pentru a reconsidera potenţialul judeţului Vrancea în economia românească. Un potenţial care nu se reduce la resursele cunoscute deja, ci la un mediu de afaceri din ce în ce mai prietenos, obiectiv prioritar pentru noua administraţie.