Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of February 24, 2009
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.20/2009
Video - Flash & IOS
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of February 24, 2009 |
Sittings of the Chamber of Deputies of February 24, 2009
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.55 | Ionuţ-Marian Stroe - declaraţie politică: "De la "ciocul mic" la "eu decid""; | ![]() |
||
|
Declaraţie politică: «De la "ciocul mic" la "eu decid"» Modul în care s-au desfăşurat şedinţele de plen pentru dezbaterea şi votarea legii bugetului de stat pentru acest an a întrecut toate limitele şi barierele regulamentelor şi legalităţii. Lucrurile sunt clare şi sunt vizibile atât în imaginile televiziunii cu circuit închis, cât şi în stenogramele şedinţelor. S-au călcat în picioare de către preşedinţii de şedinţă toate procedurile. În repetate rânduri, parlamentari ai PNL şi UDMR au reclamat lipsa cvorumului şi au solicitat apel nominal. De fiecare dată, atât preşedinţii de şedinţă, ajutaţi uneori de către exponenţi ai PSD, au invocat fel de fel de articole din regulamentul şedinţelor comune pentru a evita constatarea absenteismului masiv şi a lipsei de cvorum. Iată, însă, ce se întâmpla în şedinţa de plen comun din 10 noiembrie 2004 când, atenţie, în dezbatere se afla legea bugetului de stat pe anul 2005. Ce ne dezvăluie stenograma? După pauza de prânz, la reluarea lucrărilor, la ora 14.00, deci nu era vorba de o nouă şedinţă, preşedintele de şedinţă de atunci, Nicolae Văcăroiu, - cred că nu trebuie să mai amintesc din ce partid făcea parte domnia sa - a solicitat din oficiu apel nominal, pentru verificarea cvorumului. "Stimaţi colegi, greu, dar am reuşit să facem cvorumul de lucru". Aceasta este declaraţia de la microfon a domnului Văcăroiu, după ce secretarul de şedinţă de atunci, Tudor Mohora a încheiat numărătoarea. Mai mult, după alte două sau trei ore de dezbateri, la solicitarea unui senator PNL, actualmente în PD-L (sic!), este vorba de Nicolae Vlad Popa, s-a mai efectuat un apel nominal şi s-a constatat că există cvorum de lucru. Deci, cvorumul de lucru este obligatoriu atunci când se dezbate bugetul în şedinţă comună şi ori de câte ori se solicită apel nominal, acest lucru se aprobă. Numai că domnii Ioan Oltean şi Alexandru Pereş, reprezentanţi ai PD-L, nu au ţinut cont de aceste proceduri. Este adevărat, în ziua respectivă, domnul Pereş a ieşit absent la ambele apeluri nominale, dar domnul Oltean, la al doilea apel a fost prezent. Dar doi parlamentari care sunt la al cincilea mandat, nu pot avea scuza că nu cunosc regulamentele. Domnul vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor Ioan Oltean, când se afla în opoziţie, era foarte atent cu derapajele procedurale sau de la legalitate ale celor aflaţi la putere. În 2003, domnia sa acuza PSD că "a uzitat un întreg arsenal de metode şi mijloace menite să mâne electoratul spre urne. Dictonul "scopul scuză mijloacele" era cel după care s-au condus. Aceste mijloace şi metode magice, a se înţelege ilegale. Constituţia trebuia votată, dar nu oricum, ci doar în condiţiile stricte ale legii". Citatul este extras dintr-o declaraţie politică a domnului Ioan Oltean de după referendumul pentru aprobarea Constituţiei din 2003. Deci, la vremea respectivă, domnul Ioan Oltean era extrem de vehement faţă de încălcările regulamentelor, ale procedurilor şi, nu în ultimul rând, ale legilor. Acum, când se află la putere, domnul Oltean are o cu totul altă poziţie, iar atunci când i se atrage atenţia că există un derapaj de la legalitate, argumentul domniei sale este unul ce ţine nu de spiritual democraţiei, ci de cel al autocraţiei: "Eu decid". Acest "Eu decid" nu reprezintă altceva decât o continuare a celebrului "Ciocul mic, noi suntem la putere!" din 2005. Acestea sunt din păcate principiile democratice după care PD-L conduce România. |



