Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of February 9, 2010
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.14/2010
Video - Flash & IOS
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of February 9, 2010 |
Sittings of the Chamber of Deputies of February 9, 2010
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.54 | Mircea Grosaru - prezentarea unui comunicat primit de la Confederaţia Naţională Sindicală "Cartel Alfa"; | ![]() |
||
|
Confederaţia Naţională Sindicală "Cartel ALFA", prin Simona Popescu, specialist relaţii publice Departamentul comunicare - CNS "Cartel ALFA" mi-a transmis un comunicat intitulat "În plină degradare a vieţii sociale, politicienii fac presiuni prin ANI pentru a le impune liderilor de sindicat legea tăcerii!" prin care protestează faţă de includerea, în textul Legii nr.144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, a unor prevederi prin care reprezentanţii sindicatelor (preşedinţi, vicepreşedinţi, trezorieri şi secretari generali) sunt obligaţi să-şi facă publică averea şi declaraţiile de interese. Principalul motiv al protestului îl constituie modul persuasiv în care se încearcă reinstaurarea statului poliţienesc în România. "Dincolo de constatarea extraordinarei griji a domnilor parlamentari faţă de încărcarea, până la diluare, a efectelor legislative asupra Agenţiei Naţionale pentru Integritate - se spune în comunicat - atragem atenţia că reprezentanţii sindicali nu sunt nici funcţionari publici, nici demnitari care gestionează banul public. Desigur, se poate spune că sunt persoane publice, dar aceasta este cu totul altceva, iar noţiunile nu trebuie să se confunde, pentru că reprezentanţii sindicali nu sunt remuneraţi de la bugetul de stat". Confederaţia Naţională Sindicală "Cartel ALFA" anunţă pe această cale că liderii federaţiilor membre au sesizat Avocatul Poporului, iar CNS "Cartel ALFA" va depune o plângere împotriva statului român pentru nerespectarea Convenţiei nr. 87 a libertăţilor sindicale. "De asemenea, vom sesiza organizaţiile internaţionale la care suntem afiliaţi în privinţa acestui abuz total nejustificat îndreptat împotriva liderilor sindicali, pentru a protesta astfel la nivel european şi internaţional." Se pare că implicarea parlamentarilor în toate deciziile de acest gen nu aduce prejudicii doar deputaţilor şi senatorilor, dar creează o confuzie şi asupra prerogativelor parlamentare, lucru pe care ar trebui să-l evităm, cel puţin printr-un comunicat public. Anexez comunicatul "Cartel ALFA" Comunicat În plină degradare a vieţii sociale, politicienii fac presiuni prin ANI pentru a le impune liderilor de sindicat legea tăcerii ! Confederaţia Naţională Sindicală "Cartel ALFA" protestează faţă de includerea, în textul Legii nr.144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, a unor prevederi prin care reprezentanţii sindicatelor (preşedinţi, vicepreşedinţi, trezorieri şi secretari generali, sunt obligaţi să-şi facă publică averea şi declaraţiile de interese. Principalul motiv al protestului îl constituie modul persuasiv în care se încearcă reinstaurarea statului poliţienesc în România. Dincolo de constatarea extraordinarei griji a domnilor parlamentari faţă de încărcarea, până la diluare, a efectelor legislative asupra Agenţiei Naţionale pentru Integritate, atragem atenţia că reprezentanţii sindicali nu sunt nici funcţionari publici, nici demnitari care gestionează banul public. Desigur, se poate spune că sunt persoane publice, dar aceasta este cu totul altceva, iar noţiunile nu trebuie să se confunde, pentru că reprezentanţii sindicali nu sunt remuneraţi de la bugetul de stat. Vedem cum, din păcate, astăzi, Agenţia Naţională de Integritate este îndreptată împotriva mişcării sindicale, dar şi împotriva altor categorii speciale, cum ar fi ziarişti ori directori de societăţi comerciale de stat şi private, ceea ce conduce, practic, la deturnarea totală a rolului ANI de la scopul său iniţial. Ceea ce nu trebuie omis în nici un caz este că reprezentanţii sindicatelor membre ale CNS "Cartel ALFA" prezintă, oricum, atât declaraţii de avere, cît şi de interese în cadrul forurilor statutare interne, pentru că fiecare are de apărat imaginea, competenţa şi integritatea sa publică, precum şi cele ale CNS "Cartel ALFA". Iar la noi nu se lucrează cu jumătate de măsură în apărarea interesului public, după cum bine se cunoaşte. Spre deosebire de domnii politicieni care lucrează cu normă întreagă atunci când vine vorba despre apărarea celor care s-au căpătuit bine din banii publici! Confederaţia Naţională Sindicală "Cartel ALFA" consideră că asistăm la un act de profundă discriminare în raport cu partenerii sociali. Se încearcă exercitarea unei presiuni asupra noastră prin promovarea, la nivel naţional, a ideii că liderii de sindicat ar fi un factor de corupţie în această ţară, fapt deosebit de periculos, în contextul luptei pentru păstrarea drepturilor la protecţie socială impuse de această perioadă de criză economică ce face ca numărul şomerilor din România să crească în mod îngrijorător. Aceasta este de fapt adevărata problemă. Aceea a gestionării, în mod eficient, a banilor publici, nu a intereselor de moment a unora care încearcă să scape de presiunile sindicale impuse de actualul context dificil. Nu-i vedem după gratii pe cei care şi-au clădit averi fabuloase din banii publici, în schimb vedem cu toţii o Agenţie Naţională de Integritate copleşită de atribuţii, iar acum se mai şi diluează impactul şi adevărata menire pentru care a fost creată ANI ca instituţie, la sugestia organismelor europene, diluare care se resimte prin numărul extraordinar de mare al declaraţiilor de avere şi de interese pe care trebuie să le verifice. De fapt, se încearcă transformarea ANI în instrument de presiune politică, pentru a spori constrângerile asupra celor care critică întemeiat modul în care se gestionează banul public în România, în condiţiile în care atenţia ar trebui îndreptată totuşi asupra celor care sunt plătiţi din banii publici: miniştri, parlamentari, preşedinţi de consilii judeţene, prefecţi şi aşa mai departe. Confederaţia Naţională Sindicală "Cartel ALFA" anunţă pe această cale că liderii federaţiilor membre au sesizat Avocatul Poporului, iar CNS "Cartel ALFA" va depune o plângere împotriva statului român pentru nerespectarea Convenţiei nr.87 a libertăţilor sindicale. De asemenea, vom sesiza organizaţiile internaţionale la care suntem afiliaţi în privinţa acestui abuz total nejustificat îndreptat împotriva liderilor sindicali, pentru a protesta astfel la nivel european şi internaţional. Bogdan Iuliu HOSSU Preşedinte CNS "Cartel ALFA" |



