Parliamentary debates

Domnul Tiberiu Bărbuleţiu:

"Mimetismul politic şi perdanţii săi"

Pe zi ce trece devin tot mai agasante unele asemănări. Începe să ne enerveze faptul că urmărim la televizor aceleaşi programe, la aceeaşi oră, că împrumutăm gesturi, un anumit mod de a ne îmbrăca sau de a vorbi. Dacă facem însă o comparaţie între mimetismul cotidian şi cel politic, vedem că nici unul nici altul nu depăşeşte superficialul.

Avem de aproape două săptămâni un nou guvern, un guvern legitim care are, încă din primele zile, o sosie - "un guvern din umbră". Vestitul "shadow cabinet" englezesc a aterizat pe plaiul românesc, via PD.

Încă o dată, o veche meteahnă românească invadează viaţa politică. Preluăm cu entuziasm şi demagogie modelele politice europene, fără cea mai elementară analiză de oportunitate, doar de dragul de a epata.

Cei care fac apel la un astfel de comportament, o fac pentru a supravieţui, pentru ei fiind singura cale de afirmare pe scena politică. Fac opoziţie competitivă, zic ei, însă uită un mic detaliu de teorie politică. Opoziţia competitivă este apanajul principalului partid din opoziţie, care, prin acest artificiu politic, îşi pregăteşte terenul pentru viitoarele alegeri. Mai mult, o astfel de opoziţie nu poate provoca decât instabilitate, soluţia ideală fiind practicarea unei opoziţii cooperante. Partidul care practică un curs opoziţional strict, dacă nu reuşeşte să-şi materializeze concepţiile expuse pe vremea când se afla de partea adversă, ajuns la guvernare îşi va pierde credibilitatea.

Nu vrem o Românie mai orientală decât este. Mimetismul politic nu dovedeşte decât incapacitatea de-a propune sau impune soluţii competitive alternative celor deja aprobate de alţii. Speram că acum, la 17 ani de la încheierea unei traume istorice, vom începe politic să funcţionăm după o dinamică proprie.

Doar statele fragile sunt dispuse să copieze mereu un model dominant. Nu cred că acum, recent intraţi în Uniunea Europeană, ne face cinste o astfel de prestaţie. Tocmai pentru a curma mimetismul politic din spaţiul românesc, proiectarea unor modele instituţionale şi de conduită politică proprii, în concordanţă cu valorile reale ale democraţiei, rămâne soluţia.

Este momentul să respingem o dată pentru totdeauna egoismul, cinismul şi mimetismul politic, atitudini care pentru un stat la început de drum european sunt păguboase, dar ceea ce este mai grav, alterează întregul corp social.

Integrarea noastră euroatlantică nu poate rămâne numai una de genul unei inserări spaţiale şi instituţionale, ea presupune şi o inserare de mentalitate.