Parliamentary debates

Doamna Monica Iacob-Ridzi:

"Despre insituţionalizarea nepotismului în varianta executivă a lui Călin Popescu Tăriceanu"

Domnule preşedinte,

doamnelor şi domnilor parlamentari,

Abia a trecut un semestru de la aderarea României la Uniunea Europeană şi poate că e normal ca unele năravuri levantine şi metehne de comportament cu îndelungată tradiţie să se facă încă simţite. Să fim totuşi realişti. Dacă tragem o linie pe harta Europei, între Odesa şi Triest, observăm că suntem în continuare acolo unde am fost, adică în Peninsula Balcanică.

Euroscepticii pot spune că, iată, nu e uşor să te aliniezi la standardele UE, după o practică de cinci secole în Imperiul Otoman şi cinci decenii în Imperiul Sovietic.

E bine, e chiar foarte bine că românii au un dezvoltat cult al familiei, care a fost este şi va rămâne celula de bază a societăţii. Dar la unii, acest cult continuă să îmbrace forma hilară a nepotismului.

Premierul Tăriceanu este membru PNL, deci vine dintr-un partid cu veche tradiţie, dar care, cel puţin la modul declarativ, îşi propune modernizarea societăţii româneşti. Cetăţeanul Tăriceanu are un arbore genealogic, în timp ce numele lui Gigel Sorinel Ştirbu nu spune aproape nimic. Şi totuşi, acest Sorinel Gigel este numit de Tăriceanu secretar de stat în Ministerul Culturii şi Cultelor.

Orice contribuabil are dreptul să se întrebe ce legătură are Sorinel Gigel cu cultele şi cultura. Are o legătură, simpatică în felul ei. A fost cândva preot, dar a renunţat de sutană, s-a făcut liberal şi s-a apucat de afaceri. Nu e primul popă care ajunge la concluzia că e mai profitabil să vinzi lumânările decât să te plimbi cu ele aprinse prin faţa altarului.

Dar legătura teribilă, care propulsează un răspopit în fotoliul de secretar de stat la Ministerul Cultelor, este de altă natură: Gigel Sorinel este cumătrul lui Tăriceanu. E neam de neam, şi liberal pe deasupra. Şi neamurile se ţin cu cheltuială publică.

Mai grav, pentru a-i face loc lui Gigel Sorinel, a trebuit sacrificat fostul secretar de stat, Adrian Lemeni, cadru didactic şi autor titrat, omul care în trei ani de mandat a reuşit să ducă la bun sfârşit o nouă Lege a cultelor, apreciată pe plan internaţional, lege care a beneficiat de acordul tuturor cultelor religioase din România. Un singur cusur i se poate reproşa lui Adrian Lemeni, însă unul impardonabil: nu are neamuri în structurile de vârf ale PNL.

Dacă Tăriceanu îl numea pe protejatul şi cumătrul său Gigel Sorinel secretar de stat la Reprezentanţa firmei "Citroen" în România, adică în afacerea sa de familie, nimeni n-ar fi zis nimic. Era normal. Dar Tăriceanu e un pragmatic. Deşi e creştin cu acte în regulă, Tăriceanu nu angajează preoţi rezervişti la Citroen. Dar secretar de stat la Guvern, de ce nu? În fond nu este el, Tăriceanu, şeful Guvernului? Nu este acesta Cabinetul lui? Nu deţine el, Tăriceanu, pachetul majoritar? E liber să facă ce vrea. PSD-ul îl susţine şi pentru un miliard de euro va trânti orice moţiune de cenzură.

Un vechi proverb românesc spune, brutal dar adevărat, că peştele de la cap se-mpute! Nepotismul fără jenă şi fără perdea, practicat de Tăriceanu, în ciuda accentului său liberal-european, păstrează un miros inconfundabil.