Parliamentary debates

Domnul Aurel Olărean:

"România - ţara celor 420 de impozite"

Vă mai amintiţi de efuziunea care cuprinsese Guvernul înainte de alegerile europarlamentare? De valul de propuneri populiste care emana aproape zilnic din cabinetele ministeriale? De parcă râuri de lapte şi miere începeau să curgă peste bietul cetăţean român, aducând, brusc şi neaşteptat, o bunăstare generală. Cum altfel puteai să priveşti propunerea de majorare a pensiilor? La mirarea unora, că de unde s-au găsit aşa de repede bani, răspunsul a fost scurt: sunt resurse bugetare suficiente.

Aflăm astăzi pe ce se baza Guvernul Tăriceanu II când făcea toate aceste promisiuni electorale: pe noi taxe şi impozite, de parcă bietul român nu avea şi aşa destule pe cap. Căci, stimaţi colegi, România a reuşit să ajungă pe un loc fruntaş în Europa, dar nu şi de invidiat. Românii, deşi au unele dintre cele mai mici salarii din Europa, plătesc cele mai multe impozite, comparativ cu alţi europeni. Însuşi măria sa Ministerul Finanţelor recunoaşte că, în România, persoanele fizice şi juridice plătesc 420 de taxe şi impozite. Şi asta fără a mai pune la socoteală şi diversele taxe cu caracter local! Este aberant.

Zilele acestea, în goana sa după bani, Guvernul a mai venit cu o noutate, denumită misterios "extinderea bazei de impozitare la anumite categorii de venituri", reuşind, astfel, să-i aducă pe bieţii patroni la exasperare. Majoritatea întreprinzătorilor, care lucrează cinstit în relaţia cu statul, au ajuns la concluzia că afacerea lor, mică sau mare, are doar rolul de a asigura salariile angajaţilor şi de a plăti cât mai multe dări către stat. Nu este deloc cinstit ca să tratezi toţi aceşti oameni, în fond nişte mici rotiţe în acest uriaş angrenaj care duce înainte societatea românească, ca pe nişte vaci bune de muls. Orice patron cu bun simţ şi spirit managerial încearcă să-şi păstreze angajaţii buni. Şi pentru asta le oferă mici stimulente materiale sau de altă natură. In ţări cu o mare tradiţie, acestea se numesc prime sau bonusuri de fidelitate. Şi nu sunt impozitate.

Este în interesul general al firmei ca personalul să fie fidel şi devotat, fără să mai vorbim de acele facilităţi oferite în scopul rentabilizării muncii angajatului, pentru că telefonul mobil sau automobilul pus la dispoziţie de firmă nu reprezintă decât un mijloc de eficientizare a muncii, nu un moft. Primele de Crăciun sau de Paşte, cadourile pentru copiii salariaţilor, toate acestea sunt nişte stimulente. Să nu uităm că şi pe vremea comuniştilor existau astfel de stimulente. Doar că se numeau altfel şi nu erau de Crăciun şi Paşte, ci de Moş Gerilă sau Iepuraş.

Domnule prim-ministru, să fim serioşi, nu guvernul dumneavoastră a descoperit focul! Ţări avansate au brevetat de mult sistemul şi se vede, cu ochiul liber, că funcţionează. Şi încă al naibii de bine!

Şi ca totul să fie şi mai aberant, toate aceste măsuri vin de la un guvern pretins liberal, care ar trebui să promoveze politici fiscale de sprijinire nu de demolare a mediului de afaceri. Adevărul este însă altul: în goana sa după popularitate, acest guvern a promis mai mult decât poate da. Şi ce a dat cu o mână, încearcă acum să ia cu alta, inventând tot felul de taxe şi impozite care mai de care mai aberante.

Vă aduceţi aminte, domnilor miniştri, de manualele de istorie de dinainte de 1989? Cum noi, nişte copii, aflam oripilaţi că bieţii ţărani s-au răsculat pentru că ajunseseră să plătească "taxă pe fumul care iese pe hornul casei". Dacă vedeţi vreo diferenţă, vă rog să mi-o explicaţi şi mie.