Parliamentary debates

Domnul Ioan Oltean:

"Noua economie românească, schimbări şi perspective"

Se spune adesea că societatea spre care ne îndreptăm cu paşi repezi este "societatea informaţională". Sintagma prin care este desemnată noua societate relevă în mod deosebit mijloacele pe care aceasta se va baza, dar şi progresul lor, ceea ce, la prima vedere, lasă impresia unei denumiri tehniciste, unilaterale. Acestei societăţi în formare încă îi va fi proprie o activitate economică sau, mai direct spus, o economie mult schimbată faţă de cea de odinioară, chiar şi faţă de cea actuală. Aceasta redă într-un mod clar mesajul modificărilor profunde care vor avea loc.

Fiecare societate a avut, desigur, economia sa. Aceasta era, de fapt, o nouă economie în raport cu cea aparţinând vechii societăţi. Progresele din ştiinţa şi din practica economică au fost generatoare de schimbări atât de ample, încât de la un anumit moment încolo, s-a vorbit de o nouă economie, dar, în realitate, aceasta înseamnă o nouă etapă, o altă explicaţie dată de ştiinţa economică, şi de teorie pentru economia faptică.

Pentru demersul pe care îl am în vedere în declaraţia de astăzi, sintagma "noua economie" trebuie considerată a fi, de fapt, temporară, până când se va ajunge la una adecvată pe baza succeselor din cercetarea şi practica economică.

Noua economie, în mod inevitabil, trebuie să pornească de la principiile care s-au conturat în numeroase studii realizate în grupuri extinse sau individual, din proprie iniţiativă sau din raţiuni practice ale organismelor internaţionale, ce reflectă deopotrivă situaţia, existenţa şi cerinţele, aspiraţiile imediate, dar şi cele pe termen lung, din care niciodată nu a lipsit aspectul contracarării efectelor negative acumulate în procesul existenţei de până acum. Finalitatea acestei economii trebuie să rămână omul, precum şi satisfacerea trebuinţelor sale.

Veţi spune că şi până acum s-a pornit de la om, dar, până acum, creşterea demografică a creat grave probleme ce relevă insuficienţa resurselor pentru susţinerea unui asemenea comportament. Se cere creştere economică, deci dezvoltare tot mai mare, pentru că se măreşte populaţia şi, totodată, fiecare vrea să trăiască mai bine. Pentru creşterea economică s-a apelat la noi şi noi resurse, diminuându-le ameninţător pe cele neregenerabile. Problema resurse-nevoi, proprie de altfel oricărei economii, este acum mai tensionată decât oricând şi nu mai poate fi rezolvată recurgând la modelele existente, pentru că n-a dat rezultate. Apare deci necesitatea schimbării modelului. Şi iată că în centrul atenţiei trebuie să se afle omul, dar nu omul-număr, cantitate, ci omul-valoare. Din această situaţie nu există ieşire decât dacă ne vom educa să facem faţă mai bine cu ceea ce avem, dar valorificând mai bine resursele existente. Această tensiune acumulată în raportul resurse-nevoi are reverberaţii naţionale, dar şi globale: se contestă, dar se şi susţine dreptul permanent al popoarelor asupra resurselor naturale.

În interiorul ţărilor, această tensiune priveşte în mod deosebit proprietatea asupra pământului, care generează un număr enorm de conflicte.Societatea în care trăim a agravat din nefericire tensiunea resurse-nevoi. Noua economie nu mai poate fi o economie de piaţă în sensul actual. În ciuda progreselor făcute, aceasta din urmă se pare că a ajuns în impas.

Soluţia spre care alunecă acum economia este afirmarea tot mai puternică a statului. De aceea, economia trebuie reconstruită pe baze noi în care interesul public trebuie corelat cu cel individual la noile dimensiuni. În acest context, politica publică va ocupa un loc central, întrucât societatea românească nu mai poate progresa menţinând sau amplificând polarizarea veniturilor în tendinţele sale actuale.

Fără a abandona interesul individual, noua economie va deplasa centrul de greutate pe interesul public în cadrul ce se conturează prin promovarea politicii publice. Trebuie ţinut cont şi de faptul că şi pentru cei care îşi realizează foarte bine interesele individuale, exclusiv prin jocul pieţei, progresul calităţii vieţii lor are o dependenţă crescândă de bunurile publice, pentru simplul fapt că un segment mare din trebuinţele lor nu poate fi acoperit decât prin ceea ce este de natură publică. Rolul determinant revine, desigur, politicii economice, care fixează şi stabilizează opţiunile generale în domeniu prin testarea acestora în cadrul electoral. Asemenea opţiuni vor trebui fundamentate absolut ştiinţific, şi nu electoral-demagogic.

Stimaţi colegi, oamenii politici nu mai pot şi nu mai trebuie să fie consideraţi a fi "pricepuţi în toate domeniile". Rolul lor va trebui să se limiteze la polarizarea celor mai multe opţiuni sau a celor majoritare în orientarea economiei şi apoi, prin funcţiile pe care le vor ocupa în structura politică, să "vegheze" dacă ceea ce se realizează corespunde sau contrazice opţiunile electorale. Îndrăznesc să afirm că fără profesionalism nu se mai poate. Societatea cunoaşterii impune profesionalismul în economie şi tehnocraţia ca ferment al noii economii. Noua economie va consacra definitiv specialiştii, dar aceasta trebuie să dispună de o reală pregătire, ceea ce induce ideea asigurării unei priorităţi în dezvoltarea învăţământului şi cercetării ştiinţifice. Pentru a desfăşura o activitate economică într-un anumit fel, trebuie să existe cunoştinţele necesare în acest sens, iar pentru a le asigura, cunoaşterea trebuie să fi avut loc înaintea acţiunii economice. În consecinţă, neapărat trebuie acordată prioritate proceselor generatoare de cunoştinţe noi şi cercetării tehnico-ştiinţifice. Rezultanta generală a învăţării trebuie să fie creşterea evidentă a eficienţei şi a celei economice, în special.

În concluzie, promovarea şi stimularea dezvoltării noii economii în România înseamnă acum, stimaţi colegi, o apropiere de standardele economiilor dezvoltate ale Europei şi ale structurilor euro-atlantice, atât prin caracteristici generale, cât şi prin tendinţele manifestate pe termen lung.