Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of February 17, 2004
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.13/2004
Video - Flash & IOS
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of February 17, 2004 |
Sittings of the Chamber of Deputies of February 17, 2004
| 1. | Intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.57 | Ionel Marineci - comentariu legat de "Programul Guvernului Adrian Năstase în domeniul sistemului de pensii"; | ![]() |
||
|
"Programul Guvernului Adrian Năstase în domeniul sistemului de pensii" Încă de la începutul mandatului său, Guvernul condus de premierul Adrian Năstase a considerat că dezvoltarea economică, durabilă, stabilă şi susţinută constituie singura cale prin care România poate deveni prosperă din punct de vedere economic şi social, capabilă să asigure un nivel de trai decent tuturor cetăţenilor ei, capabilă să se integreze eficient în structurile europene şi euro-atlantice. Realizarea unei creşteri economice reale în perioada 2001-2003 a avut ca efect şi îndeplinirea programelor sociale în domeniul sistemului de pensii care să conducă la eliminarea inechităţii dintre generaţiile de pensionari în ceea ce priveşte cuantumul pensiei. Una din măsurile cu efecte deosebite aplicate, începând cu ianuarie 2004, a fost creşterea pensiilor foştilor membrii CAP, astfel încât faţă de anul 2003 s-a realizat o dublare a acesteia, urmând ca în continuare pensionarii din agricultură să beneficieze de măsurile de protecţie socială stabilite de Guvernul PSD. Remarcăm faptul că numai în judeţul Teleorman din cei 79.275 pensionari CAP, pensiile au fost dublate la un număr de 46.000, iar 33.275 au beneficiat de recorelare reuşindu-se diminuarea accentuată a discrepanţelor. Pensionarii din asigurările sociale de stat au beneficiat în perioada 2002-2003 de măriri substanţiale astfel ca până la finele anului 2003 pensia medie a crescut de la 1.410.193 la 31.XII.2002 la 1.667.100 lei la 31.XII.2003. Recent, premierul Adrian Năstase a lansat proiectul de îmbunătăţire a sistemului de pensii. "Este momentul - arăta domnul prim-ministru - să gândim o a doua fază importantă, după scăderile dramatice ale pensiilor din perioada 1997-2000: majorarea tuturor pensiilor individuale provenite din sistemul de asigurări sociale de stat, asigurarea unei creşteri a pensiilor corelate cu evoluţia salariului mediu brut pe economie din perioada 1990-2005, asigurarea unui echivalent pentru toate pensiile în concordanţă cu prevederile Legii nr.19/2000, indiferent de anul de pensionare, recalcularea tuturor dosarelor de pensii, urmărind ca după definitivare să se acorde şi eventualele diferenţe dintre pensia rezultată pe baza dosarului şi pensia primită după majorare. Eşalonarea creşterii se va realiza pe o perioadă de 3 ani începând cu anul 2005. Suma necesară acestei recalculări se ridică la peste 20.000 miliarde lei". |



