Parliamentary debates

Domnul Filip Georgescu:

În anii copilăriei, mă bucuram nespus, ori de câte ori mă aflam în preajma pomului de Crăciun, strămutat din munte la noi în casă şi împodobit de părinţi cu tot felul de daruri pentru noi, cei mici. Şi astăzi retrăiesc asemenea clipe, dar cu bucuriile şi rezervele maturităţii, gândindu-mă că brăduţul care moare încet, încet lângă calorifer, ar putea să ajungă un arbore falnic şi viguros, cu atâtea şi atâtea binefaceri pentru oameni. Este adevărat, mulţi brăduţi sunt cultivaţi anume pentru a fi sacrificaţi de Crăciun şi de Anul Nou, dar foarte mulţi cad pradă neghiobiei unor indivizi lacomi de bani. De aceea m-am bucurat aflând că, în perioada premergătoare sărbătorilor, autorităţile au confiscat 12.000 de brazi, de la cei care încercau să-i comercializeze ilegal în Bucureşti şi în judeţele Vrancea, Bacău şi Suceava. Mai bine era dacă un asemenea jaf ar fi fost prevenit. M-am bucurat, de asemenea, aflând că, în anul 2005 Regia Naţională a Pădurilor a pus la dispoziţia populaţiei 135.000 de brazi, cu 50.000 mai puţini decât anul trecut, alţi 60.000 de brăduţi fiind aduşi pe piaţă de către proprietarii particulari de păduri. În acest din urmă caz n-am mai încercat nici o satisfacţie, gândindu-mă că, în timp ce Romsilva livrează în mare măsură brazi din culturi specializate, create în acest scop, proprietarii de păduri taie fără nici o noimă. De altfel, autorităţile sucevene au confiscat 500 de brazi de Crăciun de la un cetăţean care-i tăiase fără aprobare din pădurea proprie.

În silvicultură apar deseori asemenea contradicţii între interesele economice şi cele ecologice, mai ales astăzi când 1,5 milioane hectare de pădure se află în proprietate particulară. Sunt semne, este adevărat, timide, că raporturile dintre om şi pădure se vor aşeza şi la noi pe temelii raţionale. Nu putem rămâne la infinit tributari ai mentalităţilor agresive faţă de pădure, mentalitate pe care am cultivat-o vreme îndelungată şi de pe urma căreia, în mai puţin de un secol, în ţara noastră au dispărut aproape 3 milioane hectare de pădure. Nota de plată a unei asemenea politici prădalnice o plătim noi, cei de azi, ca martori şi victime ale unor fenomene naturale dezastruoase - supraîncălzirea climei, furtuni neobişnuite, iscate din senin, ploi de lungă durată care provoacă inundaţii grave, alunecări de teren şi alte fenomene de-a dreptul improprii vieţii.

De aceea, considerăm că sunt salutare măsurile care se întreprind, de la o vreme, în ţara noastră, pentru regenerarea pădurilor după exploatarea masei lemnoase, ca şi împădurirea terenurilor goale, preluate de la stat sau de la alţi posesori. Potrivit programului în curs de desfăşurare, în anul 2005 Romsilva urma să regenereze pădurile de pe 7.430 ha şi să realizeze lucrări de împădurire pe o suprafaţă de 13.095 ha. Este un program timid, dacă ne gândim că, în urmă cu 25 de ani, în Finlanda, ritmul anual de împădurire era de 120.000-130.000 ha, în Spania şi Japonia de 80.000 ha, iar în China de 400.000-500.000 ha. Din păcate, inundaţiile catastrofale din 2005 au dat peste cap până şi aceste modeste prevederi. Să sperăm că în 2006 se va acţiona pentru recuperarea întârzierilor în această direcţie. Opiniem că autorităţile în materie trebuie să-şi concentreze atenţia în direcţia împăduririi terenurilor degradate, unde lucrările se desfăşoară anevoios. Din cele 16.000 ha achiziţionate în ultimii cinci ani, n-au fost împădurite decât 7.500 ha. În această privinţă, anul 2005 s-a dovedit total neprielnic, ceea ce impune ca, în 2006, să fie împădurită o suprafaţă mult mai mare dcât cea prevăzută iniţial, deşi Legea 247/2005 privind retrocedările nu stimulează lucrările în acest domeniu, Romsilva neputând să cheltuiască bani pentru regenerarea unor suprafeţe forestiere care, ulterior, ar urma să intre în patrimoniul privat.

Ideea de conservare a pădurilor existente şi de înfiinţare a altora noi trebuie să se înscrie şi în ţara noastră în sfera preocupărilor majore, de optimizare a raporturilor dintre om şi mediul lui de viaţă. În acelaşi timp, se impune schimbarea actualei mentalităţi, în aşa fel încât să se înţeleagă că ocrotirea pădurii nu poate fi lăsată doar în grija silvicultorilor, ci trebuie să constituie o preocupare generală, care să antreneze întreaga societate, ştiut fiind că marile binefaceri ale sectorului forestier se răsfrâng, direct sau indirect, asupra întregii societăţi.