Parliamentary debates

Domnul Vasile Cosmin Nicula:

"Tarabele lui Dinescu"

Televiziunea oferă întotdeauna legitimaţie de acces pe piaţă celor mai neprotocolari, mai ciudaţi şi mai deocheaţi indivizi, care au în sânge vocaţia mahalalei şi folosesc limbajul lumii interlope pentru a intra fără efort intelectual în viata publică. Important este să te manifeşti fără staif în vestimentaţie, gestică şi limbaj, (deseori zglobiu, alteori trivial), să ştii să-ţi foloseşti mimica, ochii, picioarele, mâinile şi unghia de la degetul mic pentru a te scărpina în cap, pe burtă, în nas sau pe unde te mai mănâncă inspiraţia momentului. Acestea dau o notă de popularitate şi ajută la digestie unele categorii sociale non-conformiste.

Taraba lui Dinescu s-a deschis în decembrie 1989, ca prim agent economic (nu de Securitate), când Ion Caramitru l-a fixat pe poziţia ,,Mircea, fă-te că lucrezi! ", fireşte, spre binele naţiunii scăpate de ,,dictator". Întâmplarea face ca şi cel cu telecomanda să se afle tot în treabă la televiziune, pentru filmări omagiale, destinate glorificării în versuri pline de simţire şi osanale ridicate aceluiaşi dictator, coarda lui sensibilă vibrând de plăcere.

Momentul sublim s-a consumat în văzul lumii, când cel adulat şi-a luat zborul şi ne-a lăsat în ceaţă. Din acel moment s-au născut partidele, viitorii candidaţi la certificate, la Preşedinţie, la Parlament, la legi şi fundaţii umaniste, la asociaţii şi societăţi civice şi alte formaţiuni la fel de inspirate. Au venit şi păsările călătoare la împărţirea suferinţei prin care au trecut fraţii lor rămaşi în ţară să mănânce salam cu soia, ba şi investitorii străini de la Viena, lăsând lebedele să-şi vadă liniştite de dansul lor graţios. Nu-i mai luăm în calcul pe cei care aveau să-şi împartă monstruoasa avuţie naţională, scăpată de corsetul care o strângea şi nu-i dădea voie să se dezvolte. Ce să mai vorbim de Fiul Rătăcitor de România, pribeag aproape jumătate de veac pe mapamond, plecat becher cu o garnitură de tren plină de valori şi întors însurat, cu o garnitură de cinci fete, unele de măritat, cărora trebuia să le dea zestre câte un castel, o moşie, o pădure, o stână, o Dudă şi multe altele.

Modelul l-a inspirat şi pe Mircea Dinescu, plecat ca un haiduc prin ţară să achiziţioneze iazuri şi moşii şi să dea spectacole democratice prin sate în fruntea tarafului celor Zece Prăjini, cu dialoguri înţelepte pe uliţe cu câte un moş şi o babă în mijlocul unui cârd de gâşte, sau un dansator beţiv scăpat în libertate. După ce şi-a pus agoniseala la lucru, s-a retras la reşedinţa de la CNSAS unde şi-a deschis o tarabă în stradă, pe care îşi prezintă marfa otrăvită făcută cadou de stat - Dosarele Securităţii. Vă asigur că nu este o marfă greu vandabilă, căci se poate câştiga gras din secretele care o ascund. Iar seara, ca să dormim liniştit, ne vinde gogoşi la taraba televiziunii împreună cu Tănase Scatiu. Acolo cei doi dau în bobi şi îşi pun în valoare întreaga bogăţie de idei şi de isprăvi.

Învăţaţi de la Dinescu cum se face avere! Tarabele aduc bani grei, pentru care nu trebuie să investeşti decât vorbe goale, de duh, ori sudalme savuroase despre origine şi facerea lumii.

Aşteptăm versificarea notelor informative date la Securitate.